Big Decision Day revine pe 3 iulie la Timișoara, în Campusul Creativ al Universității Politehnica Timișoara, cu o nouă ediție dedicată studenților care sunt în punctul în care își pun întrebări serioase despre viitor, alegeri și drumuri profesionale.
”E un eveniment pornit din realitatea simplă a vieții de student: momentele în care nu știi exact ce urmează, ce alegi sau dacă ești ”pe drumul bun”. Big Decision Day vorbește fix despre asta – despre decizii mari, reluări, eșecuri și felul în care toate acestea fac parte din parcurs, nu din excepții”, spun organizatorii evenimentului.
Programul evenimentului:
10:30 → 12:30 Town Hall Meeting: Joburile viitorului
Amfiteatrul A-101 „Electro” al UPT
Irineu Darău (Ministrul Economiei)
Politică la Minut
Nicola Carabenciov (Director Regional Retail, BRD – Groupe Société Générale).
14:00 → 18:00 Crash Course: Plot Twist în carieră – conversații despre schimbări, restarturi și lecții din parcursuri profesionale reale
Andra Mureșan (Jurnalistă, Scena9)
Alina Dumitriu (Activistă, directoare excutivă Sens Pozitiv)
Vlad Adamescu și Răzvan Petri (fondatori Politică la Minut)
Răzvan Pata (fondator Little Hanoi)
Diana Vitan Martinaș (CEO RegenAge Pharma Laboratoires).
Intrarea este liberă pentru studenți, prin formularul de înscriere.






