miercuri, iunie 24, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

Fiecare ie poartă cu ea o poveste. O fotografie cu tine îți poate aduce un premiu de la Muzeul Național al Banatului

RETIM

De Ziua Iei, Muzeul Național al Banatului a lansat un concurs. Ce trebuie să faci este să trimiți o fotografie, cu tine în ie și să spui din ce zonă provine.

Astăzi, de Sânziene și de Ziua Universală a Iei, am deschis pagina și, pentru câteva clipe, parcă am deschis și o ladă veche de zestre. Ne-ați copleșit. Au început să vină fotografiile voastre. Din sate și orașe, din curți pline de flori, din fața bisericilor, din case în care ia se păstrează de generații, din albume și din amintiri. Au venit copii, mame și bunici, feciori și tătici. Au venit povești. Și poate că acesta este cel mai frumos lucru pe care îl face ia: adună oamenii laolaltă. În această zi, sărbătorită din anul 2013 de comunitatea La blouse roumaine și purtată astăzi mai departe pe toate continentele, ia devine mai mult decât o piesă de port. Devine o fotografie cu bunica. O dimineață de sărbătoare. O cunună de sânziene. O casă care încă păstrează glasurile celor plecați. O mână care a cusut cândva pentru cineva drag. Privind imaginile primite de la voi, vedem România așa cum o iubim: caldă, frumoasă, vie. O Românie care își poartă rădăcinile cu demnitate și care știe că adevărata moștenire se transmite din inimă în inimă. În vechime se spunea că, în noaptea Sânzienelor, cerurile se deschid pentru o clipă. Astăzi ni se pare că și inimile s-au deschis la fel. Vă mulțumim pentru fiecare fotografie, pentru fiecare poveste și pentru fiecare ie scoasă din ladă, din șifonier sau din albumul familiei pentru această sărbătoare”, transmit cei de la Muzeul Național al Banatului.

Concursul se desfășoară până la ora 23:59. Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți, cu ajutorul random.org, și anunțați în 25 iunie.

Premii:

Premiul I

Medalie aniversară

Albumul „Artă și măiestrie bănățeană”

Cană Castel Huniade – ediție limitată de vară

2 magneți, două pixuri

Premiul al II-lea

Albumul „Artă și măiestrie bănățeană”

Cană Castel Huniade – ediție limitată de vară

Magnet, două pixuri

Premiul al III-lea

Albumul „Personalități bănățene”

Cană Castel Huniade – ediție limitată de vară

Magnet, două pixuri

Astăzi, 24 iunie, vizitatorii care poartă ie beneficiază de acces gratuit la expozițiile Muzeului Național al Banatului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite