INEDIT

Apa „de aur” din Banat, prezentă la EXPO 2025 din Osaka, Japonia

În 2025, Aur’a, poate cea mai populară apă din România și un brand recunoscut internațional al Banatului, va reprezenta țara noastră la un eveniment de amploare, desfășurat sub tema „Proiectarea societății viitoare pentru viețile noastre”. Puritatea izvorului din Munții Banatului, îmbogățită natural cu coloizi de aur și argint, va ajunge astfel pe scena globală, alături de cele mai inovatoare concepte mondiale.

RETIM

„În 2025, apa Aur’a va reprezenta România la Expoziția Mondială din Osaka, un eveniment de talie internațională unde inovația și excelența se întâlnesc! Vom duce puritatea izvorului nostru din Munții Banatului direct pe scena globală, alături de cele mai revoluționare concepte din întreaga lume. Rămâi alături de noi pentru detalii și surprize despre această experiență unică”, au scris cei de la Aur’a pe rețelele de socializare.

Fluturi și albine vii - expoziție

Expoziția din Osaka, Kansai, programată între 13 aprilie și 13 octombrie 2025, va aduna peste 170 de participanți oficiali și se așteaptă să atragă în jur de 28 de milioane de vizitatori. România a fost prezentă constant la evenimentele EXPO în ultimele trei decenii, având standuri la evenimentele din Sevilia (1992), Taejon (1993), Lisabona (1998), Hanovra (2000), Aichi (2005), Zaragoza (2008), Shanghai (2010), Yeosu (2012), Milano (2015), Astana (2017) și Dubai (2020).

Evenimentul, organizat pentru prima dată în 1851, este unul dintre cele mai vechi și prestigioase de acest tip la nivel global, având loc o dată la cinci ani. În 2025, Osaka, al doilea oraș ca mărime din Japonia și un important centru gastronomic al țării nipone, va deveni gazda unei expoziții axate pe soluții sustenabile, adaptate provocărilor actuale.

Osaka Kansai Expo 2025 va pune în prim-plan cele mai bune practici internaționale pentru dezvoltarea unei societăți durabile, având la bază inovațiile științifice și noile tehnologii.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Gabriel Iosa
the authorGabriel Iosa

Lasă un răspuns