Muzeul Satului Bănățean organizează, sâmbătă, 4 aprilie, un atelier de pictură icoane pe lemn dedicat copiilor.
”Atelierul, destinat copiilor de toate vârstele, reprezintă o experiență formativă complexă, situată la intersecția dintre educația artistică și cea spiritual-culturală. Este o activitate creativă și educativă în care cei mici descoperă arta tradițională a iconografiei într-un mod adaptat vârstei lor. Pictatul icoanelor de către copii deschide ferestre spre Rai și le îmbogățește sufletul, înmulțind „portretele de familie” ale lui Dumnezeu. Pictura îi învață să fie răbdători și perseverenți, iar prin strădania lor realizează lucruri frumoase care aduc bucurie celor din jur”, spun organizatorii atelierului ”Micii iconari”.
Lucrările realizate de copii vor fi expuse apoi. Atelierul este gratuit și va avea loc de la ora 10:30, în hambarul muzeului de la Pădurea Verde.






