Federația Fundațiile Comunitare din România lansează o no ediție a programului ”Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Proiectul continuă să susțină cele mai bune soluții locale la provocări din educație. Ediția a VII-a aduce în premieră finanțări dedicate cu prioritate proiectelor educaționale din mediile rurale și mic urbane. Programul se desfășoară în 5 județe: Caraș-Severin (Banatul Montan – Ținutul Minelor), Buzău, Arad, Sibiu și Brașov (Țara Făgărașului), și pune la dispoziție peste 1.24 milioane de lei sub formă de granturi nerambursabile pentru proiecte de educație care răspund nevoilor locale și creează oportunități pe termen lung.
În cele șase ediții precedente, au fost finanțate 178 de proiecte în 28 de orașe, cu peste 7 milioane de lei – inițiative locale care au mobilizat mii de cetățeni, voluntari și organizații, și au generat transformări vizibile în educație și în viața comunităților. Dacă până acum fondul a susținut preponderent proiecte în mediul urban, de data aceasta sunt vizate comunitățile unde nevoile educaționale sunt complexe, iar resursele mai limitate: sate și orașe mici, cu mai puțin de 50.000 de locuitori.
Până la finalul lunii octombrie, ONG-urile din cele cinci regiuni pot aplica pentru granturi nerambursabile pentru a dezvolta proiecte de educație care încurajează colaborarea și implicarea civică, și care nu doar rezolvă provocări curente, ci construiesc resurse și infrastructură socială sau comunitară pentru a genera oportunități pe termen lung. Se vor acorda prin concurs finanțări în valoare de până la 248.500 de lei.
Direcțiile de intervenție pe care trebuie să le aibă în vedere aplicanții din fiecare oraș au fost stabilite participativ, în urma unor procese de consultare și cartare a nevoilor comunității derulate de fundațiile comunitare în plan local. În regiunea Banatul Montan – Ținutul Minelor din județul Caraș-Severin, Fundația Comunitară Banatul Montan sprijină proiecte educaționale inovative și transferabile, care promovează accesul egal la educație, dezvoltă competențe digitale, civice și sociale, stimulează creativitatea și voluntariatul, valorifică patrimoniul local și consolidează identitatea comunitară.
Calendarul și etapele programului sunt distincte de la o regiune la alta. Informații specifice în legătură cu procesul de aplicare pot fi consultate în ghidurile de finanțare disponibile pe website-ul https://fondulpentruunviitormaibun.ro/editia-7/.
Cei interesați să afle mai multe sau să se implice ca voluntari sau susținători pot accesa website-ul național al programului (www.foundulpentruunviitormaibun.ro) sau pagina națională de Facebook (https://www.facebook.com/fondulpentruunviitormaibun).






