luni, august 31, 2026
Acasă Blog Pagina 353

Campionatul Național de Viteză în Coastă se mută la Reșița, în weekendul viitor!

0

Valea Domanului este gazda evenimentului sportiv din 26 și 27 iunie iar piloții și-au confirmat prezența în număr mare și de această dată.

„Dacă anul trecut, un an complicat din punct de vedere al restricțiilor pentru spectatori, ne-am concentrat pentru a duce în casele iubitorilor motorsportului ”acțiunea” celor două zile, în acest an, suntem bucuroși că putem să trăim, din nou, emoția întâlnirii cu fanii acestui sport. Prezența tot mai mare a iubitorilor motorsportului, atât online cât și pe traseul de concurs, ne-a arătat că acest sport are din ce în ce mai mulți adepți, că merită susținut, apreciat și promovat cât mai mult, lucru care se întâmplă în cazul etapei de la Reșița, iar pe această cale, dorim să mulțumim Primăriei și Consiliului Local Reșița pentru sprijinul pe care ni-l acordă de fiecare dată, sprijin fără de care nu am fi reușit să susținem și să creștem acest eveniment sportiv”, anunță organizatorii.

Așadar, atât sâmbătă cât și duminică, vor fi transmise toate cele 9 manșe, însumând aproximativ 16 ore de live streaming. Transmisia se va realiza atât din studioul amenajat în parcul auto cât şi de pe traseu, de unde vor fi transmise ”la cald” adrenalina piloților, emoțiile lor dar și detaliile tehnice legate de timpi și clasamente.

„Pentru cei care doresc să simtă cu adevărat cursa automobilistică, mirosul de cauciuc încins, sunetul de motoare turate, să vadă live cum funcționează o echipă de concurs sau să cunoască piloții, ne-am asigurat că există toate condițiile pentru un weekend de neratat: acces în parcul auto, ecrane și sonorizare atât în parcul auto cât și la locul amenajat pentru spectatori, microbuz pentru cei care doresc să urmărească această competiție de pe traseu sau zone de mâncare și relaxare la ”o bere rece” în timp ce se urmărește cursa automobilistică”, mai spun organizatorii.

Spectatorii sunt așteptați în număr mare să urmărească evenimentul şi cei mai buni piloți să forțeze limitele maşinilor pentru încă un an reuşit în calendarul competițional.

PROGRAM:

VINERI, 25 IUNIE,  Stadion Mircea Chivu

Deschiderea parcului de service: ora 12:00

Deschiderea centrului de presă / acreditări: ora 15:00

Verificări tehnice: ora 16:00 – 20:00

SÂMBĂTA, 26 IUNIE – drum închis –ora 08:30 – 18:30

Deschiderea parcului de service: ora 08:00

CNVC + CNVC 2- Recunoașteri – ora 09:00  – ora 13:30

CNVC + CNVC2 – Antrenamente + Concurs – ora 14: 15 – ora 17:30

DUMINICĂ, 27 IUNIE – drum închis – ora 08:30 – ora 17:30

Deschiderea parcului de service: ora 08:00

CNVC – Recunoașteri – ora 09:00 – ora 12:30

CNVC – Concurs – ora 13:00 – ora 17:30

Premierea – ora 17:30 (ora poate suporta modificări)

 

FOTO Cum arată Mica America, un sat din Banat după ce a fost revopsit de către voluntari

0

Voluntarii de la Acasă în Banat au făcut o treabă impecabilă în Mica America, așa cum este cunoscut satul bănățean Ilidia, acolo unde au revopsit 30 de case și redat practic strălucirea de odinioară așezării.

Potrivit voluntarilor, totul a durat 3 zile, în care, într-un soare arzător, 400 de voluntari au luat la pas satul, vopsind casele din așezare și dându-le un aspect de-a dreptul strălucitor. În cele trei zile, voluntarii au fost ospețiți cu mâncare tradițională bănățeană, peisaje mirifice, dar și de primirea unor gazde calde, cum doar în banat poți găsi.

Cele 30 de case reabilitate stau dovadă că dacă se vrea, se poate orice, chiar și readucerea la viață a unui sat adormit. În 2022, proiectul Color the Village al celor de la Acasă în Banat continuă.

Foto: Seba Tătaru/Acasă în Banat

Clase HoReCa în Făget, Sânnicolaul Mare, Recaș, Buziaș, dar și școli de vară

0

În contextul în care industria ospitalității din județ și regiune acuză o perpetuă lipsă a forței de muncă și a personalului specializat, luând în calcul relansarea proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, cât și efectele pandemiei de Covid-19 asupra industriei, Consiliul Județean și-a propus coagularea eforturilor actorilor principali din domeniul turismului și învățământul preuniversitar și universitar timișean, în vederea implementării de soluții în comun.

În acest sens, în această dimineața, la sediul instituției a fost semnată o declarație comună ce prevede, printre altele, susținerea organizării unei campanii pentru evidențierea avantajelor învățământului dual, organizarea unor cursuri sau școli de vară pentru elevi, cu participare unor specialiști din domeniu, sprijinirea înființării de clase cu profil turistic / HoReCa inclusiv în localități precum Făget, Sânnicolaul Mare, Recaș, Buziaș ș.a.

De asemenea, vor fi lansate competiții adresate școlilor sau elevilor de la licee de profil cu teme specifice domeniului turistic, cu scopul de a stimula competitivitatea și dorința de implicare a viitorilor lucrători in domeniul turistic. În plus, va fi realizată o aplicație, o bază de date cu cei interesați, implicați activ în domeniul HoReCa: elevi practicanți, absolvenți, agenți economici, tutori de practică. Această aplicație va putea face posibila o comunicare mai eficienta și rapidă, bună colaborare, organizarea de evenimente, repartizare sarcini, soluționare probleme. Semnatarii declarației își propun de asemenea să lucreze împreună pentru sprijinirea înființării unei școli/campus pentru educație duală.

„Cu toții am concluzionat că este nevoie de o colaborare strânsă, de o formă organizată în care să acționăm și să implementăm, în special ținând cont de programul Capitală Europeană a Culturii și de nevoia acută de personal pregătit în domeniul HoReCa. Ne dorim să conturăm echipe de lucru, care să genereze acțiuni imediate și care să producă rezultate până în 2023”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Trebuie menționat că declarația semnată astăzi răspunde și obiectivului din Strategia sectorială de dezvoltare turistică a județului Timiș 2018-2028, de creștere cu 10% a personalului angajat în turism în 2025 față de 2018 și creșterea gradului de retenție pe posturi din turism și conexe cu 20% în același interval.

Semnatarii declarației:

– Alexandru Proteasa, vicepreședinte – Consiliul Județean Timiș;
– Delioara Barbu, director – Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș;
– Marin Popescu, inspector școlar general – Inspectoratul Școlar Județean Timiș;
– Petru Ștefea – Universitatea de Vest din Timișoara;
– Larisa Ivașcu – Universitatea Politehnica Timișoara;
– Ioan Brad – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara;
– Corina Macri – Asociația patronală HORETIM;
– Călin Ile – Federația Industriei Hoteliere din România;
– Florina Spălățelu – Colegiul Economic „Francesco Severio Nitti”;
– Ramona Carmen Românescu – Liceul Tehnologic al Industriei Alimentare Timișoara;
– Adina Mioc – Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”;
– Nicoleta Herișeanu – Colegiul Tehnic „Henri Coandă”.

HerculaneProject lansează #IGotMarked, platformă de promovare și valorificare digitală a patrimoniului cultural al Băilor Herculane

0

Om cu om salvăm patrimoniul. #IGotMarked contribuie la salvarea și conservarea patrimoniului construit al Băilor Herculane, promovarea patrimoniului balnear al stațiunilor balneoclimaterice prin intermediul unui hibrid de evenimente culturale ce vor îmbina două teme – patrimoniul cultural și comunitatea culturală.

Proiectul dezvoltat de către Asociația Locus prin intermediul platformei HerculaneProject, cu susținerea Cronicari Digitali și Zaga Brand, este finanțat de către KAUFLAND România.

Mesajul principal al campaniei este că patrimoniul ocupă un loc important în memoria colectivă. Colectare de amintiri, evenimente digitale, giveaway-uri, dar și o serie de invitați surpriză vor sublinia felul în care fiecare dintre noi a fost marcat de patrimoniu.

“Proiectul este unul inovator deoarece în toate acțiunile acestuia este implicată comunitatea, atât cea locală, cât și cea turistică, iar acest lucru a fost pentru noi foarte important încă de la început”, spune Oana Chirilă, coordonator HerculaneProject. “Am fost foarte fericiți să câștigăm apelul de proiecte lansat de KAUFLAND România și Zaga Brand, fiindcă susținem conceptul de guvernanță participativă și ne dorim ca patrimoniul cultural să devină o prioritate la nivel național. Iar Băile Herculane merită o promovare pozitivă, ce are la bază resursele și oportunitățile de dezvoltare sustenabilă ale locului. “

“În ajunul aniversării de 4 ani a HerculaneProject, suntem mai mult decât bucuroși să colaborăm și să primim ajutorul oferit de Kaufland și de Cronicari Digitali. Promovarea patrimoniului cultural reprezintă dovada respectului pentru identitatea fiecăruia dintre noi, pentru trecut, prezent dar mai ales pentru viitor”, spune Apostol Cristina, responsabil resurse umane al asociației.

„Crezul nostru, la Kaufland România, este că implicarea face diferența. Împărtășim cu Asociația Locus acest crez, precum și dorința de a promova patrimoniul cultural. Iar proiectul #IGotMarked vine cu un mix de comunicare aparte, aplelând la o resursă extrem de valoroasă – comunitatea strânsă din jurul dorinței de a proteja patrimoniul. Așteptăm cu interes amintirile de la băi”, a declarant Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Baia Neptun. Fotografie Petru Cojocaru

„Faptul ca ONG-urile se implică în toate domeniile esențiale și fac și performanță, ni se pare un dat. Munca din spate, greutatea în obținerea finanțărilor și asigurarea unei continuități în activitățile lor este însă titanică. Iar dacă mai iei în calcul și domeniul strict, cultura, „Cenușăreasa” dintotdeauna, e greu să îți imaginezi la ce eforturi se înhamă cei care activează în el. Suntem bucuroși că am putut susține proiectul #IGotMarked care valorifică obiective strategice de patrimoniu pentru zona Băilor Herculane și credem că el devine un succes case pentru asociații, instituții și branduri tocmai pentru că se încăpățânează să reziste, să ofere calitate și perspectivă.” declară Silvia Teodorescu, inițiator Proiect Cronicari Digitali & Managing Partner Agenția de comunicare Zaga Brand.

Primul pas în proiect! Căutăm amintirea ta!

Prin intermediul platformei digitale https://herculaneproject.ro/igotmarked/ dorim să implicăm în cadrul proiectului comunitatea care a fost marcată și are o legătură emoțională cu stațiunea. Așadar, timp de 30 zile colectăm amintiri, atât texte, cât și fotografii sau cărți poștale vechi cu ajutorul cărora vom reconstrui digital Baia Neptun, cel mai important monument de arhitectură balneară din România.

400 de voluntari încep reparațiile la fațadele a treizeci de case tipice din Banatul Montan

0

400 de voluntari din toate colțurile țării sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la Ilidia, în județul Caraș Severin. Timp de trei zile, ei vor lucra contra cronometru pentru a repara și zugrăvi fațadele a 30 de case tipice pentru această zonă pitorească din Banatul Montan.

Color the Village/Colorează Satul se află deja la a treia ediție și, an de an, are loc în altă localitate din Banat. Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, voluntarii vor munci contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.

„Suntem bucuroși că proiectului nostru s-au alăturat atât de mulți oameni și suntem convinși că va avea un impact pozitiv în comunitatea din Ilidia. Ne dorim ca aceste case frumoase, construite din piatră, să își păstreze specificul, satul să își păstreze identitatea și farmecul deosebit, să se transforme într-o adevărată destinație turistică”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Localitatea Ilidia se mai numește și „Mica Americă” din cauză că multe din casele de aici au fost construite în urmă cu un secol, de bănățenii care au imigrat în Statele Unite. Casele sunt frumos decorate, cu porți și ferestre atent sculptate de meșteri locali. La final, fiecare casă renovată va fi înfrumusețată cu flori potrivite zidurilor din piatră.

Pentru munca lor, voluntarii vor fi recompensați cu momente sportive și artistice. Seara de vineri va fi dedicată muzicii populare bănățene, cu Traian Jurchelea, originar din Ilidia, Elena Cozîltea, Aurelia Ardeleanu și Mariana Chirilovici. Pavel Brebu, autorul monografiei satului, le va povesti voluntarilor momente din istoria Ilidiei și va prezenta ultima sa carte „Portul Popular în Ilidia”.

Sâmbătă seara, Teatrul de Artă Socială Mina va prezenta un concept inedit de spectacol al unor artiști consacrați care vin special la Ilidia pentru o reprezentație dedicată participanților de la Color the Village 2021. Spectacolul va fi completat de grupul de copii din Ilidia.

Pe lângă toate acestea, în fiecare seară vor avea loc momente sportive cu copiii din sat și voluntari, cu sprijinul Decathlon România. Partenerul sportiv se implică în acest an pentru susținerea și promovarea mișcării în comunitățile rurale.

Evenimentul este organizat de Asociația Acasă în Banat și are ca sponsori principali companiile Hella, Eu.Tra.Log.Remi, Azur, Visma, Decathlon, ZF, dar se bucură și de sprijinul Safe Fleet, AninoasaTM, Romaldo, Artoil, DM, Codrina, Casa Alex, Edelklasse, Spy Shop, 5 to go, Elysian Software și Ness, precum și al producătorilor Prospero, Agil, Lăptăria cu Caimac, Petrovaselo, Bereta. Parteneri sunt Primăria Comunei Ciclova Română, Asociația Gladiatorii Albaștri și Liceul General Dragalina Oravița.

Despre Asociația Acasă în Banat

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.
Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com

Circ și funambulism, la Casa Baraj de la Văliug

0

„Sâmbătă și Duminică venim la pădure, să facem circ și funambulism împreună, cu voie bună”, este anunțul celor de la Ponton Casa Baraj, de la Văliug(Caraș-Severin).

„Casa Baraj ne găzduiește sus la Apres ski, instalăm circul și ne ocupăm noi de copii. Jocuri și relaxare, depășirea fricii și concentrare. Dinamic și distractiv, într-un cadru natural de vis. Copiii vor descoperi trapezul, acrobația, echilibrul pe obiect, jongleria și câteva elemente din lumea clovnului . Vor alege ceea ce le place mai mult și vor aprofunda tehnica. La final, în fața părinților, vom organiza o mică prezentare. Cât să stăpânim emoțiile și să bucurăm sufletul”, anunță organizatorii.

Pentru adulți, aceștia propun relaxare prin echilibru în mișcare, pe cablu. Funambulismul este o artă străveche și o metodă contemporană de armonizare corp-minte prin focus cu flow.

Program:
Sâmbătă 9.00 – 13.00
Duminică 10.00 – 14.00

Cost 150 ron / copii / circ / 2 zile
pe bază de donație/ adulți / funambulism

Înscrieri prin msg FB sau sms 0743577391

Activitățile se desfășoară în aer liber, în spațiu neaglomerat, cu o limită de 70 de persoane.

Picnic în lavandă! Proprietarii vă așteaptă cu limonadă rece și hamace

0

E vremea lavandei, locația perfectă de altfel pentru fotografiile de sezon așa că dacă nu aveți o destinație pentru acest sfârșit de săptămână puteți da o fugă la grădina cu lavandă din satul Sălbăgel, comuna Gavojdia.

Atelierul de Creații organizează aici prima ediție a evenimentului „Picnic la buni în lavandă”, eveniment care va avea loc în perioada 19 – 21 iunie (sâmbătă, duminică și luni de Rusalii), între orele 10:00 – 20:00.

”Ce vă oferim? Clipe de relaxare în natură, în lanul de lavandă, unde puteți crea amintiri alături de cei dragi (vă punem la dispoziție un decor deosebit și variat pentru cele mai reușite poze). Veți putea savura o limonadă rece la umbra prunilor, pe pătură (vă puteți aduce de acasă o păturiță și o mică gustare). Relaxare în hamace, ascultând ciripitul păsărilor și zumzetul albinelor, locuri de joacă special amenajate pentru cei mici, buchețele de lavandă proaspăt culeasă din grădină, săculeți parfumați cu lavandă și alte surprize”, spune Zelina Magu, proprietara grădinii.

Câmpurile de lavandă, atracția sezonului

Lavanda era cunoscută pentru proprietăţile sale deja de pe vremea romanilor, dar era folosită şi de greci sau evrei. În Evul Mediu, francezii o puneau printre rufele curate sau pentru a le da un miros proaspăt. Prima dată, lavanda apare în cărţile de botanică destul de târziu, în secolul al XVIII-lea, descrisă de un naturalist suedez.

Din anii 1950, odată cu dezvoltarea industriei de parfumuri, în sudul Franţei, zona Provence, se cultivă câmpuri întregi cu lavandă, la nivel industrial. În prezent, cei mai mari producători de lavandă sunt Franţa şi Bulgaria, cele două ţări realizând aproximativ două treimi din cantitatea de lavandă de la nivel mondial. Dincolo de valențele sale terapeutice, lavanda a devenit un must-have al ședințelor foto.

Pe modelul vastelor plantații din Provence, cultivatorii organizează evenimente deschise publicului, amenajând decoruri pentru ședințe foto și pregătind de la gustări și băuturi, până la lumânări ori săpunuri pe bază de lavandă. Lavanda înflorește în toată splendoarea ei în a doua jumătate a lunii iunie, iar în iulie deja se culege.

 

Migranții ajunși în Banat au parte de un festival dedicat special lor, cu mâncare irakiană și afgană

0

Unul dintre cele mai inedite festivaluri care au loc în această vară în Banat este TRAF, un eveniment dedicat zecilor de mii de migranți care au trecut, de-a lungul anilor, prin Timișoara spre vestul Europei. Acest festival este unul cultural și informativ, organizatorii dorind să atragă atenția asupra încercărilor supraomenești la care sunt supuși migranții.

Evenimentul are loc la Timișoara, între 18 și 20 iunie.

„Anul asta TRAF este #DespreOameni si durerea lor. Zeci de mi de oameni au pierit in drumul spre siguranta spre EUROPA in ultimii ani. Timisoara Refugee Art Festival este dedicat intelegerii si promovarii valorilor comune. Credem ca e necesar sa descoperim ce avem in comun, ce ne leaga si ne defineste ca oameni mai degraba decat sa cautam ceea ce ne desparte.

Razboaiele, saracia si schimbarile climatice obliga milioane de oameni in fiecare an sa porneasca la drum in cautarea unui loc sigur pentru ei si familiile lor. Teama de nou si dezinformarea fac ca de multe ori ei sa fie intampinati cu ura si violenta. Acestea insa nu vor opri fluxul de refugiati, nu vor opri razboaiele si schimbarile climatice si nu vor rezolva problema saraciei. Mai mult, teama si ura nu fac decat sa ingreuneze integrarea refugiatilor in comunitate si genereaza in continuare mai multa teama si ura”, au transmis organizatorii TRAF.

Ziua 1 – Vineri, 18 iunie 2021: 

– Atelier de gătit intercultural: Irak Cuisine cu Sunna și Celenk, cu susținerea Mâncurry și Reciproc la Faber – ora 14:00 Înregistare aici: https://forms.gle/Y4ZYVkBohVFUzGERA; 

– Expoziție instalație de artă „Try walking in my shoes” cu Regina Damian în Piață Libertății din Timișoara, ora 19:00; 

– City Tour: Descoperirea patrimoniului cultural al Timișoarei, ora 19:00 / Înregistare aici: https://forms.gle/59eyR35tuQwTX12K6;

Ziua 2 – Sâmbătă, 19 iunie 2021: 

– Picnic intercultural la Muzeul Satului Bănățean în parteneriat cu Azvarlirea și Liceul Wladorf din Timișoara, ora 11:00 Înregistare aici: https://forms.gle/6ghZJG3PLwuoMw2P8. 

Ziua 3 – Duminică – 20 iunie 2021 – Ziua Mondială a Refugiatului:

– Atelierul de gătit intercultural: Afghanistan Cuisine cu Fareshta și Abdul în parteneriat cu Mâncurry si Reciproc, la Faber – ora: 11:00 / Înregistare aici: https://forms.gle/Y4ZYVkBohVFUzGERA;

– Europa Comemorează cele peste 44.000 de victime care au murit la frontierele europene în ultimii ani. Eveniment de comememorare online din România, Duminică 20 Iunie, de la ora 12:00 – 12:15. Înregistrare aici: https://forms.gle/piRBmj4H39nHJhf26;

– Proiecție film “Shadow Game 2021” în parteneriat cu Institutul Francez din Timișoara, invitat special Mircea Barbu, jurnalist, la Faber – ora 16:00 Înregistare aici: https://forms.gle/VXnpMYdcrG47tDRm7;

– Concert de muzică de solidaritate cu Joel Benson la Faber în parteneriat cu UNHCR România, la Faber – ora 19:00 200 de bilete gratuite aici: https://traf.eventbrite.com

Iubitorii mașinilor de colecție, așteptați la Atriumul Iulius Town cu mai multe modele senzaționale

0

Iubitorii mașinilor de colecție pot admira, în Atriumul Iulius Town, în perioada 15 – 20 iunie 2021, 5 autoturisme americane și 4 britanice și pot afla poveștile lor impresionante.

Astfel, la Iulius Town sosește celebrul Corvette 1976, numit de americani și America’s Sports Car, o mașină simbol produsă de Chevrolet, care în timp a devenit sinonimul libertății și al aventurii pentru pasionații din întreaga lume. Expoziției i se va alătura și Dodge DU 1935, produs în serie limitată de doar 193 de exemplare și care a surprins pe toată lumea cu design-ul său.

Tot aici va putea fi văzut superbul Model T 1914 de la Ford, ce a revoluționat istoria automobilulului și pentru care a fost aleasă culoarea neagră, creatorul său Henry Ford spunând că „Orice client poate avea o mașină în culoarea preferată, dacă aceasta este neagră”. Prezent va fi și succesorul modelului T, Modelul A, pentru construirea căruia fabricile Ford au fost închise aproape un an și pentru care cererea din partea publicului a fost uriașă. Gama Ford va fi completată de Mustang 1966, ce s-a bucurat de faimă încă din anii `60, fiind folosit în multe filme de acțiune de la Hollywood.

La fel de spectaculoase sunt și mașinile britanice. Bentley S3 a fost prezentat pentru prima dată la Salonul Auto de la Paris din octombrie 1962 și este un automobil de lux ce poate fi admirat la Iulius Town. Cu siguranță va atrage atenția și Jaguar E-Type 1971, o combinație între frumusețe, performanță și competitivitate, ce în 2008 a fost desemnată în The Daily Telegraph pe locul întâi în top 100 cele mai frumoase mașini din lume, iar Enzo Ferrari a denumit-o „Cea mai frumoasă mașină produsă vreodată”. Un alt autoturism remarcabil, produs în doar 200 de exemplare, este Vanden Plas Princess Limousine pe care și trupa Beatles a folosit-o ca limuzină personală în primul lor turneu european. Rolls Royce Silver Shadow 1977 încheie lista mașinilor expuse. Acest model a avut cel mai mare succes și cel mai mare volum de vânzări din gama Rolls-Royce.

Fiecare model are afișate informații, astfel încât vizitatorii să poată vedea evoluția tehnologică și diferențele în ceea ce privește designul și particularitățile de construcție. Și pentru că ai parte de astfel de experiențe de puține ori în viață, nu rata momentul și fă-ți selfie-uri cu mașinile de colecție preferate!

Tanti Emilia vă așteaptă cu masa plină de bunătăți, la o nouă ediție de Banat Brunch

1

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș vă invită, sâmbătă, 19 iunie, la Coșteiu de Sus, în gospodărie la tanti Emilia.

„Ne întoarcem la Coșteiu de Sus, în grădină la tanti Emilia. La umbra pomilor din livadă vă invităm din nou să degustați cârnați colac și crumpi părgăliți și să vă îndulciți cu turte!”

Meniu și program

11,00 -13,00

Aperitive: Fasole zdrobită, Cârnaţi colac, Pârjoale de cartofi, Pecină din untură, Laşce lace cu nucă, Oua cu crumpi, Jumeri -mezeluri de porc, Pâine cu ou, Dovlecel pane, Salată de vinete, Branză de oaie( caş şi sărată), Branză de vacă( sarata), Branză cu oţet, Cascaval+ cascaval afumat, Pastă de branză cu ceapă, Mămăligă, Pâine de casă, Smântână de casă, Castraveţi muraţi, Gogoşar murat, Castraveţi şi roșii, Ouă fierte, Slănină afumată, Zacuscă, Miere de prună, Lapte, Covăsât

 Feluri principale: Ciorbặ de vacuţă, Sarmale cu carne de porc, Sarmale în viţặ de vie, Fasole verde scurtặ, Carne de pui cu ou, Crumpi părgăliţi

Desert :Prajitură cu miere de albine, Turtă  cu măr, Turtă cu branză dulce, Cornuleţe cu dulceaţă, Băuturi :Socată, Lămâiţă, Limonadă, Cafea, Apă de izvor

Ateliere :Opincărit, olărit

Producători locali :Lavandă de Margina, Trandafiri de Curtea, Produse de la Stână la Fântână

13,00 – 15,00

Tură prin sat, plimbare cu bicicletele

Popas la cariera de piatră

Plimbare la fântâna Corbului, la granița cu județul Hunedoara

Detalii și înscrieri pe www.eat-local.ro