Opera Națională Română din Timișoara a anunțat spectacolele lunii ianuarie.
După tradiționala reprezentație cu ”Liliacul” de Johann Strauss, instituția a programat un spectacol și pe 5 ianuarie. ”Am programat o a doua reprezentație, astfel încât să nu lăsați începutul lui 2026 să treacă fără a vă bucura de această operetă consacrată „Liliacul” de Johann Strauss, o expresie rafinată a eleganței și exuberanței muzicii vieneze”, transmit reprezentanții instituției.
Vineri, 9 ianuarie, de la ora 19, va avea loc Concertul de Anul Nou, sub bagheta dirijorului invitat Radu Zaharia. Pe scenă vor urca sopranele Lăcrimioara Cristescu, Mihaela Marcu și tenorul Bogdan Zahariea, care vor da viață unor pagini celebre din creațiile compozitorilor Johann Strauss și Franz Lehár.
Duminică, 11 ianuarie, ora 18, Boema, de Giacomo Puccini. Spectacolul va fi precedat de o discuție cu publicul, de la ora 17, în foaierul Operei. La întâlnire participă dirijorul Szabolcs Hermann.
Joi, 15 ianuarie, ora 19, Pe urmele Luceafărului – un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale. Spectacolul este programat la Sala Barocă a Muzeului Național de Artă, cu participarea soliștilor Operei Naționale Române din Timișoara. În program: pagini celebre din creația compozitorilor români.
Vineri, 16 ianuarie, ora 19, Nabucco, de Giuseppe Verdi, dirijor Radu Zaharia, cu participarea corului, orchestrei şi ansamblului de balet ale Operei.
Marți, 20 ianuarie, ora 11, Hansel și Gretel, de Engelbert Humperdinck. Regia artistică: Marina Emandi Tiron. Conducerea muzicală: Ladislau Rooth. Participă Ansamblul de balet al Operei Naţionale Române Timişoara.
Vineri, 23 ianuarie, ora 19, Gianni Schicchi, Giacomo Puccini/Schèhèrazade de Nikolai Rimski-Korsakov. Spectacolul va fi precedat de o discuție cu publicul, de la ora 18, în foaierul Operei. La întâlnire participă dirijorul Ciprian Teodorașcu și baritonul Șerban Vasile. Spectacol susținut de orchestra și ansamblul de balet ale Operei, în colaborare cu elevii Liceului Național de Artă ”Ion Vidu”.
Miercuri, 28 ianuarie, ora 19, Dancing Queen. La această reprezentație, publicul poate savura spectacolul chiar de pe scenã. Regia artistică şi coregrafia sunt semnate de Sabine Wake(Teatrul de Stat Meiningen – Germania).
Pentru luna ianuarie, Opera din Timișoara pregătește și două tururi ghidate în care vizitatorii sunt invitați să descopere culisele, sala Operei, scena, decorurile și vor avea discuții cu artiștii. Acestea sunt programate în zilele de 16 și 28 ianuarie, de la orele 15. Prezentarea se va face în limbile română și engleză.






