Cazarma Pompierilor din Iosefin, o clădire importantă și monument istoric, simbol al Timișoarei, construită în anul 1906, își va redobândi strălucirea inițială, când turnul de veghe domina întreaga zonă de vest a orașului.
În cadrul demersurilor conducerii ISU Timiș pentru obținerea finanțării necesare reabilitării, au existat mai multe etape, iar în prezent, soluția de finanțare este asigurată prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin accesarea fondurilor puse la dispoziție prin PNRR pentru “Reabilitare energetică și modernizare a sediului Detașamentului 2 Pompieri Timișoara”.
“Detașamentul 2 de Pompieri din Timișoara este una dintre structurile reprezentative la nivel național pentru specificul, misiunile și valorile serviciilor de urgență profesioniste, iar corpul de clădiri în care își desfășoară activitatea face parte din patrimoniul cultural și arhitectural al municipiului Timișoara. De cele mai multe ori, timpul se răsfrânge cu cruzime asupra tuturor lucrurilor. Clădirile istorice nu fac excepție, fiind vizibil afectate de trecerea anilor”, au transmis cei de la ISU Timiș.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 15 martie 2024, iar amplasamentul a fost predat constructorului.
Proiectul aprobat are o valoare de peste 17.800.000 de lei, iar termenul de implementare este de 36 de luni.
“Un asemenea moment reprezintă un reper în spațiul urban, prin reabilitarea unei clădiri emblematice a Timișoarei și începutul unei etape de îmbunătățire a fondului imobiliar al pompierilor timișeni”, mai spun cei de la ISU Timiș.
Cazarma Pompierilor a fost construită în zona Iosefin, lângă vechea remiză a pompierilor, după proiectul renumitului arhitect Laszlo Szekely. Construcția a început în luna iulie 1905 și a costat în jur de 84.000 de coroane. A fost inaugurată în data de 1 iunie 1906.
La parter se aflau remizele trăsurilor și patru grajduri pentru cai. La primul etaj se găseau încăperile comandantului, cele pentru odihnă și sala de așteptare a pompierilor, iar la al doilea, diferite depozite și un rezervor cu apă pentru umplerea cisternelor. Turnul de veghe domina cartierul și întreaga zonă de vest a orașului. În anul 1928, primăria a hotărât să renunțe la pompierii voluntari, corpul de pompieri urmând să fie format exclusiv din pompieri de meserie, înzestrat corespunzător. În anul 1936, MAI a dispus militarizarea pompierilor din Timișoara.