joi, iulie 10, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

De 1 iunie, intrare liberă la Muzeul Banatului pentru toată familia

RETIM

”Duminică, 1 iunie, părinții se lasă conduși de copiii lor, iar muzeul își scoate pantofii de lac și se încalță cu teniși de joacă”. Așa sună invitația Muzeului Național al Banatului, unde de 1 iunie între orele 10:00 și 18:00, este intrare liberă.

Pot fi vizitate expozițiile ”Femeia Belle Époque”, care oferă publicului o incursiune în eleganța începutului de secol XX, prin vestimentație și detalii de epocă și unde ”rochiile par că tocmai au coborât de pe scări în spirală, cu evantaiul bine ținut și cu un parfum care încă plutește prin aer”, ”Istoria Militară a Banatului”, unde sunt expuse uniforme, arme și artefacte ce documentează participarea regiunii la conflictele majore ale Europei moderne, ”cu săbii care știu ce-i onoarea, cu uniforme care au văzut fronturi și cu eroi care n-au apucat selfie-uri” și expoziția dedicată Mănăstirii Cisterciene de la Igriș, care prezintă ruinele unuia dintre cele mai vechi locuri de rugăciune din vestul țării, încărcat de istorie și liniște.

Turul se încheie în Spațiile Oravitzan, unde arta contemporană întâlnește lumina într-un cadru elegant, un loc ”unde liniștea n-are voie să plece, iar lumina stă cuminte între forme, de parcă ar fi în vacanță de vară la bunici”.

E ziua lor. Dar e și un bun prilej să-ți aduci aminte cum era când lumea încă încăpea într-un zâmbet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite