La Universitatea de Vest din Timișoara va fi lansat pe 4 decembrie volumul ”Encyclopædia Bannatica. Valori ale Banatului – 110 Personalități, valori ale Banatului de la origini până la Imperiul Austriac”, semnat de Adrian Bădescu, cu ilustrații realizate de Sorin Bijan.
Este primul volum din cele trei ”Encyclopædia Bannatica”, o lucrare monumentală dedicată personalităților care au modelat Banatul în ultimele secole.

Adrian Bădescu este medic, antreprenor și activ promotor al valorilor bănățene, implicat în numeroase inițiative sociale, educaționale și antreprenoriale. El privește Banatul ca pe ”o Europă în miniatură”. ”Encyclopædia Bannatica” este rezultatul unei munci de documentare, dar și al unei călătorii personalei. Lucrarea este o colecție de biografii și o reconstituire a memoriei colective, o recunoaștere a valorilor multiple și a contribuției diverse a comunităților din Banat, un act de asumare culturală.

„Când m-am apucat să scriu această Enciclopedie Ilustrată a personalităților notabile ale Banatului, n-am știut exact cât de adâncă avea să fie călătoria. M-am apropiat de ea cu pasiunea unui cercetător, dar am fost prins repede de ceva mult mai personal: un sentiment aproape visceral că Banatul nu e doar o regiune istorică – e o stare de spirit. E o lume între lumi. Un loc unde granițele nu despart, ci leagă. Unde istoria nu apasă, ci inspiră. Unde oamenii nu sunt doar locuitori, ci punți între culturi. Așa s-a născut această enciclopedie. Din nevoia profundă – poate chiar obsesivă – de a da chip, formă și cuvânt acestor figuri istorice care, în tăcere sau în tumult, au modelat Banatul. De a le scoate din uitare, din praful bibliotecilor ori din colțurile vagi ale memoriei colective și de a le readuce în prezentul nostru, acolo unde le este locul. A fost, în același timp, un gest de reconstituire, dar și unul de asumare. O muncă de documentare, dar și un proces profund interior”, spune Adrian Bădescu.
Artistul vizual Sorin Bijan, autorul portretelor ”Encyclopædia Bannatica”, este unul dintre cei mai apreciați graficieni ai Timișoarei contemporane, cunoscut pentru contribuțiile sale consistente în zona artelor vizuale, cu peste 50 de expoziții personale și de grup.

Lansarea volumului va fi precedată de conferința ”Valori ale Banatului – trecut, prezent și viitor. Zece secole de istorie, inovație, spiritualitate și identitate culturală”, moderată de scriitorul Robert Șerban și jurnalista TVR Tania Stavilă-Țunaș. Panelul îi va aduce împreună opt dintre personalitățile momentului – lideri, creatori, cercetători și vizionari ai Banatului contemporan.






