miercuri, aprilie 15, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

”Fake News Busters”. Educație media la UVT pentru liceeni din șase județe

RETIM

Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara lansează ”Fake News Busters”, un program de educație media. Acesta este dedicat, arată inițiatorii lui, dezvoltării educației media și gândirii critice în rândul tinerilor, într-un context digital în care informația circulă mai rapid ca niciodată, iar diferența dintre adevăr și dezinformare devine tot mai greu de identificat.

În perioada 30 martie-29 mai, liceenii din Timișoara, dar și din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Gorj vor avea ocazia să participe la activități interactive, prezentări și sesiuni educative organizate în licee, menite să îi ajute să înțeleagă fenomenul fake news, modul în care acesta se propagă în mediul online și impactul pe care îl poate avea asupra societății.

Obiectivul principal al campaniei este creșterea nivelului de educație media și dezvoltarea gândirii critice, oferind tinerilor instrumentele necesare pentru a analiza, verifica și interpreta informațiile din mediul online.

Activitățile propuse au în vedere identificarea elementelor specifice știrilor false (titluri senzaționale, limbaj emoțional sau surse neclare); înțelegerea mecanismelor de răspândire a dezinformării; dezvoltarea abilităților de verificare a informațiilor prin surse credibile; încurajarea unui comportament responsabil în mediul digital.

Campania își propune să transforme tinerii din simpli consumatori de conținut în utilizatori activi și conștienți, capabili să distingă între informația reală și cea manipulatoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite