INEDIT

FOTO Aglomerație de vaporașe și bărci în portul neoficial al Timișoarei. Sârbii au venit cu nouă ambarcațiuni

Frontiera româno-sârbă pe Bega a fost deschisă din nou în weekendul care a trecut. De această dată nu doar două zile, ci trei. Astfel, de vineri au plecat din Serbia nouă ambarcațiuni, au făcut formațiunile vamale, iar apoi au și-au continuat navigația spre Timișoara. Sârbii au ajuns seara, în zona din spatele Catedralei Mitropolitane.

RETIM

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Ambarcațiunile au rămas acostate până duminică dimineața, în portul neoficial al Timișoarei.

 

Călătoria a fost organizată de Kajak klub Begej din Zrenjanin. Cei de la Ecluze pe Bega i-au primit cum se cuvine pe oaspeți.

“A fost un weekend minunat în compania prietenilor noștri din Serbia. Ca orice lucru frumos, însă, el trebuie să se termine. Și s-a întâmplat odată cu plecarea lor din Timișoara înapoi spre casă. Vă mulțumim pentru toate momentele frumoase, vă mulțumim pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o și sperăm că am fost gazde bune! Programul navigatorilor sârbi în călătoria spre Timișoara a inclus, printre altele, un mic dejun la bordul Pelicanului, dar și un tur ghidat al orașului, în limba sârbă”, au transmis cei de la Ecluze pe Bega.

Proprietarii de ambarcațiuni din Timișoara solicită autorităților realizarea urgentă a unei infrastructuri și servicii portuare pe râul Bega, în contextul în care numărul vaporașelor și bărcilor este în creștere, iar dorința este de a atrage și mai mulți vizitatori din afara țării.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Marius Ionescu
the authorMarius Ionescu

Lasă un răspuns