Locuri din Banat

FOTO Ce oferă și unde găsești cel mai nou punct gastronomic local din Banat

Un concept turistic foarte actual, punctele gastronomice locale promovează tradițiile gastronomice rurale într-un mod organizat și sigur și sunt bucătării particulare din spațiul unor ferme sau exploatații familiale, care servesc unui număr de maxim 12 turiști rețete specifice zonei. În prezent, în județul Timiș funcționează două puncte gastronomice locale, în localitățile Sânandrei și VV Delamarina, un al treilea – în comuna Margina – fiind în etapa de înființare.  

RETIM

Începând din 23 august puteți să vă bucurați, în tihna adierii de vânt și confortul unei grădini roditoare cu legume gustoase, de un prânz sau o cină pregătite cu produse locale, pe strada Gloriei nr. 21 din Sânandrei!  Aici a fost deschis un Punct Gastronomic Local (PGL) unde grupuri de maxim 12 persoane vor putea servi, pentru început, în zilele de marți și joi, prânzul sau cina, pregătite cu produse din gospodăria gazdelor. 

Fidelity by Iulius Mall

Realizat în jurul serei de legume, al mierii, dar si a legumelor crescute în câmp, punctul gastronomic local va oferi oaspeților posibilitatea de a gusta preparate precum Zacuscă sau Ulei de dovleac pe pâine cu maia coaptă în cuptorul cu lemne, Supă de roșii sau Dovleac copt, Plăcintă cu prune sau Magiun presărat cu miere și nuci. 

Primele mese vor fi servite de gazde începând cu 23 august, doar pe baza unei programări la telefon 0726 607 450 , sau e-mail: florincozma@yahoo.com.

Cu scopul de a facilita deschiderea unor astfel de locații benefice pentru dezvoltarea fermierilor, a micilor producători, dar și a destinațiilor în care aceștia lucrează, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș a organizat în ultimii doi ani, cu sprijinul primăriilor din județ, mai multe întâlniri între specialiștii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș – instituție responsabilă pentru certificarea PGL – și  locuitori din comunele Tomești, Fârdea, Jimbolia și Otelec și împrejurimile lor.

Legislația privind Punctele Gastronomice Locale a fost inițiată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 în anul 2016.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns