Evenimente

În Banat va fi construit cel mai mare complex sportiv din România

Un proiect de amploare prinde contur în județul Timiș, având ca inițiator pe Alfred Simonis, actualul președinte al Consiliului Județean. Acesta dorește să construiască, pe o suprafață de 16 hectare situată între Timișoara și Giroc, cel mai mare complex sportiv din țară. 

RETIM

Viitorul centru va include bazine de înot, terenuri pentru tenis, handbal și baschet, un skatepark, o sală multifuncțională destinată mai multor discipline sportive, precum și un parc dotat cu o scenă de mari dimensiuni pentru evenimente.

Fidelity by Iulius Mall

„Acest complex va dispune de șase terenuri de tenis, plus unul principal, un bazin de înot interior, spa și fitness, un bazin exterior, dar și un patinoar acoperit, primul de acest fel din vestul țării. De asemenea, vom avea o sală multifuncțională unde se vor putea practica scrima, judo, gimnastica și baschetul. În exterior, vom amenaja terenuri pentru handbal, baschet și volei, o pistă de atletism, spații pentru alergare, parcuri generoase și o scenă imensă. 

În plus, toate terenurile vor fi concepute astfel încât să poată deveni spații pentru spectatori, în cazul în care vor fi organizate festivaluri sau concerte. În cadrul complexului va funcționa și un centru comunitar destinat activităților de creație și recreere, iar clădirea existentă în zonă va fi reabilitată. 

Totodată, va fi amenajat un skatepark în spațiul verde și o perdea forestieră de 30 de metri de-a lungul drumului județean, până la intrarea în complex”, a explicat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Acesta consideră că proiectul este cel mai ambițios plan de infrastructură sportivă inițiat de o administrație publică locală din România în ultimele trei decenii, având potențialul de a transforma complet zona și de a oferi locuitorilor un spațiu modern pentru sport și agrement.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Gabriel Iosa
the authorGabriel Iosa

Lasă un răspuns