sâmbătă, decembrie 4, 2021
Evenimente

Încep înscrierile pentru primele drumeții de iarnă în Munții Banatului

Iarna dăruiește munţilor un farmec aparte, frumusețea acestora păstrându-se la aceeași valoare, peisajele din acest anotimp părând uneori ca desprinde dintr-o poveste. Drumeții sunt invitați într-o tură de weekend, în imediata apropiere a Sărbătorii Zilei Naționale a României (26 – 28 noiembrie, 2021), în zona munților Țarcu, unde vor explora trasee ce îi vor duce prin nămeți până pe cel mai înalt vârf din acest masiv: Vârful Țarcu (2192 metri).

Winter in My Town

Itinerariul turei este următorul:

  • Vineri, 26 noiembrie 2021, plecarea din Timișoara în jurul orelor 16.00 spre Muntele Mic, județul Caraș-Severin, unde vom fi cazați la Pensiunea Cerbul;
  • Sâmbătă, 27 noiembrie 2021, servirea micului dejun începând cu ora 08.00; la ora 09.00 fix plecarea cu mașinile de la Muntele Mic până la Șaua Jigoria (aproximativ 20 minute). Traseul începe din acest punct și continuă spre Cabana Cuntu iar mai departe pe culmea masivului până pe Vârful Țarcu. Distanța totală este de aproximativ 19 km dus-intors cu o diferență de nivel de 1000 de metri;
  • Duminică, 28 noiembrie, servirea micului dejun și apoi în jurul prânzului plecarea spre Timișoara.

Echipament necesar: bocanci de iarnă, pantaloni de iarnă, parazăpezi, rucsac, pelerină, polar, geacă de iarnă, ochelari de soare, căciulă, mănuși. Grupul va avea un deschizător, un intermediar şi un închizător, oferindu-se asistenţă pe toată lungimea traseului. 

Dificultatea turei este una medie, traseul nu este expus dar trebuie luate în considerare condițiile de iarnă. Locurile vor fi limitate, și se vor ocupa în baza trimiterii unui mesaj pe pagina evenimentului și a confirmării avansului.

Costul evenimentului este 550 RON şi include:

  • Cazare la pensiune 2 nopţi;
  • Mic dejun sâmbătă şi duminică;
  • Cina vineri seara (doar mâncarea, fără băutură), Cina de sâmbătă seara (mâncare) și băutura de la party.
  • Fructe şi batoane energizante pentru tura de sâmbătă de pe munte;
  • Ghidajul, asistenţa de pe traseu şi organizarea evenimentului.

Pentru detalii organizatorice şi orice alte informaţii, puneți întrebările pe pagina evenimentului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns