La Timișoara are loc în perioada 9 – 15 martie o nouă ediție a ITFest. Evenimentul, dedicat pasionaților de tehnologie și programare, este organizat de studenții Universității de Vest, și gândit ca o oportunitate de învățare și experiență pentru tinerii interesați de domeniu.
Programul include ateliere interactive, conferințe tematice și competiții de programare, iar o parte dintre activități vor fi găzduite de companii din domeniul IT din regiune. Punctul central al evenimentului va fi hackathonul de 48 de ore, unde participanții vor lucra în echipe pentru a dezvolta soluții tehnologice.
ITFest Timișoara este unul dintre cele mai de succes proiecte ale Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara și a luat naștere în anul 2007, când tehnologia nu era atât de avansată. Pe atunci scopul principal al acestui proiect era răspândirea la scară largă a dezvoltării cunoștințelor și abilităților practice din domeniul IT și de a aduce împreună oamenii din diferitele domenii ale tehnologiei prin evenimente interactive. Se adresează nu numai pasionaților de tehnologia informației, dar și curioșilor dornici de a descoperi toate secretele acestui domeniu, creându-se un mediu prosper de învățare și dezvoltare personală.






