vineri, ianuarie 16, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

Louis Ţurcanu, creatorul şcolii pediatrice timişorene

RETIM

Pe 8 decembrie 1919 se năștea la Iași, Louis Ţurcanu, cel care avea să devină creatorul şcolii pediatrice timişorene.

Louis Ţurcanu urmează studiile liceale la Bacău şi Timişoara în perioada 1930 – 1938, iar din 1938 până în 1944, cele ale Facultăţii de Medicină din oraşul natal. În 1946, devine asistent la Catedra de Pediatrie a Facultăţii de Medicină a Universităţii ”Al.I. Cuza”, fiind atestat şi ca medic secundar pediatru.

Ajunge la Timișoara în anul 1948, unde se transferă ca asistent la Catedra de Pediatrie a Institutului de Medicină și unde parcurge pașii unei cariere academice de excepție: şef de lucrări în 1949, conferenţiar în 1960, profesor şef de catedră din 1968. În 1957 obține titlul de doctor în medicină, iar în 1972 cel de doctor docent. Munca de medic şi profesor a fost inseparabil legată de cea de cercetător. Activitatea sa ştiinţifică s-a axat în principal pe două direcţii: bolile de digestie şi metabolism şi nefrologie. Cercetările sale s-au materializat în peste 150 de lucrări originale, publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate și în numeroase manuale şi cursuri de pediatrie pentru studenţi.

Din 1961 şi până în 1990 a condus Clinica Pediatrie I din Timişoara.  Multe dintre specializările actuale ale clinicii și ale spitalului poartă amprenta sa: dezvoltarea laboratorului de anatomie patologică, a sectorului de biochimie si microbiologie al laboratorului de analize medicale. Împreună cu colaboratoarea sa, medicul Margit Șerban, Louis Țurcanu a pus bazele a ceea ce a devenit mai târziu Compartimentul de Oncopediatrie și de transplant de măduvă osoasă din spital.

”A impulsionat cultura medicală şi arta bănăţeană. Personalitatea sa a impresionat prin putere de muncă, răbdare, generozitate şi dorinţa de permanentă iniţiativă. Devotamentul pentru înalta cauză a copilului a rămas vie în memoria urmaşilor”, scrie în istoricul Spitalului ”Louis Ţurcanu” din Timișoara.

Generațiile de medici și studenți pe care i-a format l-au caracterizat ca un profesionist cu o putere de muncă greu de egalat, plin de răbdare și generozitate, cu o nețărmurită dragoste de oameni și de profesie. A fost nu numai ”un bun medic, pedagog și cercetător, dar era înzestrat și cu o sensibilitate ieșită din comun față de copii și de suferințele lor”, spune medicul Margit Șerban,  în ”Istoricul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii <<Dr. Louis Țurcanu>>”.

Louis Ţurcanu a trecut în nefiinţă la 12 mai 1990 în Timişoara. Conform dorinţei sale, a fost dus la Iaşi şi înmormântat la cimitirul ”Eternitatea”.

Pentru întreaga sa activitate dedicată pediatriei, în 1994, conducerea spitalului din Timișoara schimbă denumirea acestuia și în numește Spitalui Clinic nr. 3 de copii „Louis Ţurcanu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite