Casa „Adam Müller Guttenbrunn” (AMG) din Timișoara a fost primul centru modern pentru persoane în vârstă dat în folosinţă în România. Căminul a fost construit în anul 1994, din banii guvernului german, iar Primăria Timişoara a donat terenul de lângă Parcul Botanic, de 2.877 de metri pătraţi. Casa „Adam Müller Guttenbrunn” a fost și este casă pentru sute de persoane în vârstă.
Puțini știu că mansarda azilului de bătrâni găzduieşte un muzeu care ilustrează perfect spiritul nemţesc.
Muzeul şvabilor bănăţeni a luat fiinţă prin iniţiativa conducerii AMG şi a beneficiarilor azilului de bătrâni, care au adus de acasă tot ce au putut, obiecte tradiţionale, costume sau unelte, totul curat şi organizat ca o farmacie, în adevăratul spirit nemţesc
Amenajat pe o suprafaţă de aproximativ o sută de metri pătraţi, muzeul e împărțit în mai multe camere și prezintă casele șvabilor care au locuit în Banat.
Este prezentată toată istoria germanilor, de la colonizare până acum. Expoziţia de costume populare prezintă atât hainele de sărbătoare, cât şi cele de lucru.
Bunătăţile din şpais
În una din încăperile muzeului amenajat la AMG sunt „înghesuite” bucătăria, cu cuptorul, oalele de gătit şi alte obiecte de uz casnic, dar şi „camera de la drum”, unde sunt expuse icoanele, lampa sau leagănul pentru bebeluş. Chiar dacă sunt foarte multe exponate pe o suprafaţă mică, totul este aranjat într-o ordine perfectă, făcându-te să te simţi „ca-n Germania”.
Când ai ieşit din bucătărie, crezând că ai văzut totul, se aprinde un bec, care pune în valoare cămara sau, mai bine zis, şpaisul.
Se poatea vedea aici cum arată un război de ţesut, o meliţă (unealtă de lemn pentru prelucrarea cânepii) sau o furcă de lemn.
O altă încăpere vorbește despre deportații germani în URSS, iar o alta este dedicată deportaților în Bărăgan.
Muzeul poate fi vizitat zilnic, între orele 8 şi 16. Este oricând cineva care poate să îndeplinească rolul de ghid. Din păcate foarte puțină lume știe de acest muzeu spectaculos, cei mai mulți fiind grupurile de turişti germani care vin în Timişoara şi aparţinătorii beneficiarilor AMG.
În curtea AMG a fost adusă și o replică a unei ambarcațiuni „Ulmer Schachtel” (Cutiile de Ulm, bărci mai mari cu posibilităţi de înnoptare pe ele, folosite pentru transportul comercial), cu care strămoșii cloniștilor germane au venit pe Dunăre în Banat.