Tradiționalul meci de fotbal dintre Căsătoriți şi Necăsătoriți din cartierul timișorean Fabric are loc sâmbătă, 19 iulie, pe Arena Electrica. Evenimentul, unic la nivel național, este organizat neîntrerupt încă din 1936, cu excepția anilor celui de-al Doilea Război Mondial. A fost inițiat de un grup de localnici dornici să creeze un moment de relaxare și divertisment în cadrul comunității. Organizator în acest an este Asociația Club Sportiv Warriors Timișoara.
Seara va începe cu o partidă demonstrativă între seniorii Fabricului și juniorii cartierului. Ulterior, va avea loc meciul principal dintre Căsătoriți și Necăsătoriți. Conform tradiției, fiecare echipă are dreptul să alinieze un „stranier” – un jucător din afara cartierului. În acest an, necăsătoriții îl vor avea pe Sorin Vlaicu, fost jucător emblematic al Politehnicii Timișoara, parte din echipa care a eliminat-o pe Atletico Madrid într-unul dintre cele mai memorabile momente din istoria clubului.
”Intrarea este liberă. E o întâlnire pentru toți cei care au crescut aici sau care vor să afle poveștile Fabricului istoric”, transmit organizatorii.
De-a lungul timpului, la confruntarea dintre Căsătoriți şi Necăsătoriți au participat numeroși jucători care au marcat istoria fotbalului timișorean și național: frații Rotariu, Cosmin Contra, Miroslav Giuchici, Valentin Velcea, Octavian Drăghici sau Cristian Daminuță, iar Nicolae Grigorescu s-a numărat printre arbitri.







