vineri, mai 22, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

Muzică clasică și jazz. Grădina de vară a Filarmonicii Banatul se redeschide cu un concert Teodora Brody

RETIM

Filarmonica Banatul Timișoara continuă în 2026 seria de concerte crossover inițiată anul trecut, un demers artistic ce propune un dialog între muzica clasică și jazz, muzică contemporană sau alte expresii sonore ale prezentului. Concepută ca o invitație la descoperire și conexiune, această serie, desfășurată în Grădina Fila, aduce împreună artiști remarcabili și proiecte muzicale ce traversează granițele genurilor, propunând publicului experiențe autentice și actuale.

După succesul ediției inaugurale, care i-a avut ca invitați pe Mihail și The Mono Jacks, seria din acest an va fi deschisă de Teodora Brody, care va cânta alături de ansamblul Violoncellissimo și Amphitrio, în 24 mai.

O voce unică a jazz-ului contemporan, Teodora Brody se bucură de o carieră internațională impresionantă. Prezența sa scenică a fost constant remarcată pe marile scene ale lumii, de la festivaluri europene prestigioase precum Montreux, Lugano sau Marciac, până la instituții emblematice din Statele Unite – Carnegie Hall, Kennedy Center, US Library of Congress sau Corcoran Gallery of Art – și cluburi legendare precum Iridium New York sau Blues Alley din Washington D.C.

From Mozart to Django Reinhardt” reprezintă un nou pas în abordarea artistică a Teodorei Brody, autoarea conceptului și a versurilor, care semnează totodată viziunea și aranjamentele muzicale, în orchestrațiile compozitorului Andrei Petrache.

În completarea acestei direcții artistice se află Amphitrio, un proiect de jazz contemporan care explorează cu finețe intersecțiile stilistice ale prezentului.

Concertul din 24 mai prilejuiește și întâlnirea cu Violoncellissimo, unul dintre cele mai iubite și admirate proiecte camerale românești din ultimele două decenii.

Următoarele evenimente din seria Clasic meets îi aduc pe scena din Grădina Fila pe: pianista Leyah (în data de 3 iulie) și, din nou, pe Mihail (în data de 12 septembrie).

Toate concertele încep la ora 21:00, iar accesul în grădină este permis începând cu ora 20:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite