Alpinistul Horia Colibășanu încearcă o ascensiune pe Gasherbrum II (8.035 m), în Pakistan, cel de-al unsprezecelea său vârf de peste 8.000 de metri. Timișoreanul deține recordul celor mai multe vârfuri de peste 8.000 de metri escaladate de un roman, fără oxigen suplimentar și fără ajutor din partea șerpașilor.
“Expediția Gasherbrum II” face parte din proiectul lui Horia Colibășanu de a atinge cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale planetei.
“Va fi o expediție formată din patru persoane: doi români și doi austrieci. Partenerul meu român este Silviu Bălan din Brașov. Sperăm ca într-o lună să atingem vârful. Va fi o ascensiune în stil expediționar și, în acest moment, principalele probleme sunt reprezentate mai degrabă de căldură decât de frig. Sunt foarte multe crevase care se deschid din cauza căldurii excesive, dar aceasta este perioada optimă de ascensiune în Pakistan”, a declarat Horia Colibășanu.
Al 13-lea cel mai înalt vârf din lume, Gasherbrum II, este situat în masivul Karakorum, în zona de graniță între Pakistan și China (Valea Shaksgam).
Reprezintă o provocare nu doar din pricina înălțimii, ci și din cauza condițiilor meteo.
”Dorința de a explora cei mai înalți munți ai planetei o am de mic. Am început treptat cu Carpații și apoi cu Alpii. Invitația lui Horia de a-l însoți în acestă expediție este o onoare și mă responsabilizează. Nu am experiență la aceste altitudini, dar după aproape 20 de ani de sport pe munte, cu multe ture în condiții vitrege și cu dorința constantă de a mă autodepăși, cred că mă voi putea adapta bine la condițiile din Karakorum”, a spus sportivul Silviu Bălan.
Horia Colibășanu a realizat cinci premiere pentru România, fiind singurul român care a ajuns pe vârfurile Annapurna, K2, Dhaulagiri, Everest și Kangchenjunga considerați cei mai periculoși munți din lume, fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor.
De altfel, escaladarea K2, cel mai dificil vârf din lume, în 2004, este considerată cea mai importantă performanță a alpinismului românesc.