Parcul Rozelor din Timișoara ar putea fi declarat monument istoric de importanță națională, având în vedere valoarea sa istorică, culturală, peisagistică și educațională, potrivit unei propuneri legislative care a fost depusă de un grup de parlamentari de Timiș. Potrivit inițiatorilor, Parcul Rozelor este unul dintre cele mai importante spații verzi ale orașului și o adevărată emblemă a patrimoniului istoric și cultural al Timișoarei. Acesta se remarcă prin diversitatea sa florală, în special prin colecțiile de trandafiri, dar și prin valoarea sa peisagistică și arhitecturală.
Zona va beneficia, astfel, de protecție legală și va fi supusă reglementărilor specifice privind conservarea și restaurarea patrimoniului cultural, potrivit proiectului. Orice lucrări de modificare, renovare sau intervenție asupra parcului ar necesita, conform proiectului, avizul prealabil al Ministerului Culturii și al autorităților competente în domeniul protecției patrimoniului în regim de urgență.
Parcul Rozelor a fost înființat în 1891, cu ocazia Expoziției Universale (industrială, comercială și agrară), când aici au fost realizate aranjamente florale de către grădinarii Wilhelm Mühle, Franz Niemetz și Beno Agatsy. Florile au fost admirate de Franz Joseph, care a vizitat expoziția. Amenajarea peisagistică a parcului a început în 1929 de către arhitecții peisagiști Árpád Mühle, fiul lui Wilhelm Mühle, și Mihai Demetrovici, șeful serviciului de horticultură din perioada respectivă. Parcul a fost amenajat în stil englezesc, cu alei, baldachine și rondouri de trandafiri. În perioada interbelică numele parcului era Rosarium și aici existau peste 1200 de varietăți de trandafiri, etichetate. În aceeași perioadă a fost amenajat teatrul în aer liber.
Distrus în timpul bombardamentelor din 1944, parcul a fost refăcut după al Doilea Război Mondial, fiind organizate aici spectacole în aer liber și amenajată o bază sportivă. În anul 2012 parcul a cunoscut un proces de reamenajare, fiind amplasate la intrarea principală bustul lui Wilhelm Mühle și bustul fiului acestuia, arhitectul peisagist Árpád Mühle.
photo credit: spotlight-timisoara.eu