Într-o lume în care totul se mișcă în mare viteză, „Din Grădina lui Raul – Punct Gastronomic Local” pune frână pentru o zi și ne invită să redescoperim farmecul satului românesc… cu tot cu pârlitul de porc tradițional, ceaun încins și povești spuse la gura sobei.
Pe 13 decembrie, de la ora 8 dimineața, gospodăria lui Raul din Dudeștii Noi se transformă într-un adevărat platou culinar, unde tradiția își ia revanșa în fața fast-food-ului, iar mirosul de paie arse anunță începutul sezonului de iarnă.
Participanții sunt primiți ca în vremurile bune: cu pârlirea porcului în sistem clasic, adică exact așa cum o făceau bunicii, la paie, fără grabă și cu multă voie bună. Legenda spune că cine prinde șoricul cald „direct de la sursă” are noroc tot anul, așa că atmosfera se anunță una competitivă.
Urmează pomana porcului la ceaun, cu mămăliguță fierbinte și murături de casă, urmată de varză călită, jumări, slăninuță și o colecție impresionantă de aperitive tradiționale. Ca să nu lipsească nimic, „bucătăreala” se încheie cu desert de casă, iar paharele se golesc de vin fiert și țuică fiartă, numai bune pentru a învinge „răcoarea” de afară.
Toate acestea se întâmplă într-un decor rustic și primitor, pe gustul oricărui iubitor de tradiții, și mai ales al oricărui pofticios. Evenimentul respectă regulile Punctelor Gastronomice Locale, ceea ce înseamnă că participanții vor avea parte de o experiență autentică, „curat românească”.
Locurile sunt limitate, iar rezervările se fac la 0721 049 481 sau prin mesaj privat.
Prețul este de 200 lei pentru adulți și 100 respectiv lei pentru copii. Dacă vă este dor de un ignat ca pe vremuri, sau nu ați apucat să îl trăiți vreodată până acum, cu mâncare bună, oameni faini și miros de paie aprinse, acest eveniment este de neratat pentru voi.
Mai multe detalii găsiți aici.






