Primul parc în memoria oamenilor dragi, care nu mai sunt printre noi, va fi deschis la Lugoj, în câteva zile, într-un proiect pilot desfășurat de Asociația Zi de Bine, condusă de Melania Medelean, fosta prezentatoare a știrilor de la mai multe posturi de televiziune. Aceasta a anunțat că demersurile pentru deschiderea parcului sunt pe final și că acesta va fi primul parc de acest fel din România.
„Peste tot oamenii iubesc. Și peste tot oamenii se duc. Iar viața noastră se schimbă în feluri nebănuite până atunci. Frica de moarte este frica noastră cea mai mare, dar pentru noi toți, la un moment dat, viața se va sfârși. Nu s-a inventat încă un GPS care să ne treacă prin doliu, știm doar că zilele nu mai sunt la fel. Dar mai știm că lecția pe care o învățăm după pierderea cuiva drag, oricât de dureroasă, este despre viață. Este despre cum să punem un pas înaintea celuilalt și să trăim cum putem mai bine momentul de acum.
Mai sunt trei zile până la deschiderea primului parc de doruri, la Lugoj, unde plantăm, în amintirea cuiva drag, 100 de mesteceni. Peste ani, mestecenii noștri vor fi umbră și adăpost pentru noi generații. Aici se vor juca și alerga mereu copii, tineri se vor săruta, bătrâni vor depăna povești, semn că viața își vede de ale ei. Dar vântul va șopti mereu dorul. Iar plăcutțele de lemn din dreptul fiecarui copac vor purta un semn, un cod care asteapta cuminte să spună o poveste”, spune Melania Medelean, inițiatoarea proiectului.
Vă reamintim că, la Lugoj pe circa 6.000 de metri pătrați, Asociația Zi de Bine, plantează 140 de copaci în amintirea unor persoane dragi, care nu mai sunt printre noi. Pe fiecare copac va exista un cod QR, care, dacă e scanat, va duce pe site-ul plantatiinamintire.ro, la povestea persoanei în memoria căreia au fost plantați copacii. Printre mesteceni, în centrul parcului, se va regăsi un Ginkgo biloba, denumit și arborele vieții.
Sâmbătă, 5 noiembrie 2022, ora 10:00, va avea loc inaugurarea parcului Plantați în amintire, str. Traian Vuia, Nr. 8 („La călărie”) Lugoj, județul Timiș. La eveniment vor fi prezente inițiatoarele acestui proiect, Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.