Oameni din Banat

Uimitoarea poveste a scriitoarei Lavinia Călina și a lumilor ei fantastice

Lavinia Călina a devenit în doar câțiva ani un reper în literatura fantasy și  SF românească. În doar șase ani a scris nu mai puțin de zece cărți. A publicat seriile ”Ultimul avanpost” (4 volume), ”Neamul Corbilor” (3 volume) și ”Zona Zero” (2 volume), iar de curând a lansat primul volum al noii serii, ”Angáraka”. Are mii de fani și sute de recenzii online, fiind foarte apreciată în rândul tinerei generații. 

RETIM

Povestea promițătoarei scriitoare pare și ea un scenariu. Lavinia s-a născut ”revoluționară”, așa cum îi place să spună, în 1989,  la Caransebeș. Deși a urmat cursuri pedagogice și de filologie iar apoi a studiat la Timișoara, la facultatea de litere, nu s-a gândit până pe la 23 de ani că va scrie. Între timp a mai urmat și cursurile Școlii Sanitare, a făcut Facultatea de Management, a fost editor-imagine și fotograf. Pasionată de literatură și filme science-fiction(filmul preferat rămâne Terminator), și jocuri pe calculator, se hotărăște, tot din joacă, să se apuce de scris.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

”În copilărie eram fascinată de basme și povești, cred că nu exista seară să nu rog pe cineva din familie să îmi spună una sau să-mi citească ceva. Când am mai crescut și am învățat să citesc nu a mai fost nevoie să îi mai rog pe alții. În general mi-au plăcut mult cărțile SF și Fantasy. Nu fost niciodată prințesa Disney, ci Xena, prințesa războinică”, povestește Lavinia

Tocmai acest gen nu se regăsea în literatura românească și, spune ea, și-ar fi dorit o poveste în care acțiunea să se desfășoare pe pământ românesc, cu personaje, context și mentalități autohtone. Și pentru că nu era nimic de genul s-a decis să o scrie chiar ea. Prima carte a fost ”Ultimul avanpost”, întâia din seria cu același nume, o distopie a cărei acțiune se petrece în România anului 2046.

”Ultimul avanpost a fost modul meu de-a protesta față de faptul că acțiunea din mai toate romanele distopice care erau la modă în rândul tinerilor, gen Jocurile foamei, Distopia, se petrecea în America. Când am început să scriu primele pagini am făcut-o, așa, ca o glumă, nu mi-am imaginat că universul din carte o să se extindă atât de mult. În vara lui 2013, când am scris primele scene, nici nu m-am gândit că o să scriu un roman”, povestește autoarea.

”Al treilea Război Mondial a luat sfârşit, iar România este Regat. Logodită cu prinţul Alex şi fiică a Ministrului de Interne, tânăra Diane trăieşte o viaţă luxoasă şi lipsită de griji, ocupată cu discursuri, dileme cu cea mai potrivită garderobă a zilei şi păstrarea aparenţelor cuplului regal. Printre petreceri, călătorii obositoare, speech-uri învățate pe de rost și accesele de furie ale prinţului, Diane contemplă fără prea mult entuziasm un viitor previzibil. Însă viața i se schimbă complet într-o singură noapte, atunci când este răpită de către un grup de rebeli, pentru care guvernarea autoritară a regatului întruchipează răul absolut”. Așa suna prezentarea editurii Herg Benet, care a decis să o publice, după lecturarea unui capitol, cu care Lavinia s-a gândit să își încerce norocul. I-au cerut manuscrisul și au anunțat-o peste două zile că va fi publicată cartea. Era în 2014.

„Nu am spus nimănui că sunt scriitoare”

Marius, soțul Laviniei, era singurul care știa că Lavinia era deja scriitoare. El a rămas primul care citește ce scrie Lavinia și este, cum spune ea, ”cel mai mare critic”.

”Nu am spus nimănui, părinții mei nu știau nimic. Le-am spus cu o săptămână înainte. Mama s-a mirat, s-a bucurat. La tata însă când m-am dus să îi spun, știi am scris o carte credea că glumesc. Când ai tu timp de așa ceva, mi-a zis, că tu te joci toată ziua War of Tanks? Oricum nu m-a crezut până în ziua în care mi-a venit acasă coletul cu cărțile de la editură”, povestește Lavinia.

La doar câteva luni distanță, publica deja volumului al doilea al seriei, dar  și deschiderea celei de-a doua trilogii, ”Copiii întunericului”, în ceea ce s-ar numi urban fantasy. Povestea fantastică a Neamului Corbilor e plină de magie, vrăji, intrigă, suspans.

”Neamul Corbilor a fost primul fantasy pe care l-am scris și de care sunt foarte mândră, având în vedere că m-am apucat să-l scriu după ce bunica a glumit pe seama mea că sunt vegetariană, lucru de neconceput pentru ea, fiind neam de Corbi(acesta era numele mamei ei înainte de căsătorie). Magia prezentă în cele trei volume s-a născut dintr-un amestec de imaginație și diverse legende pe care le-am auzit în copilărie. Seria se concentrează pe războiul dintre cinci neamuri de vrăjitori care luptă pentru supremație”, spune Lavinia.

”Prima scriitoare de literatură de consum care nu face rabat la calitate”

Cărțile Laviniei, inedite în peisajul literar românesc, prin combinația de fantastic cu spațiu și personaje autentice, au atras imediat atenția publicului, dar și a criticilor. În 2015 era deja nominalizată la premiile Convenției Naționale de SF&F.

”Cu Ultimul avanpost și Copiii Întunericului, este posibil ca fantastica românească să fii câștigat, în sfârșit, prima scriitoare de literatură de consum care nu face rabat la calitate pentru cantitate, cu debut propriu-zis aici și acum (fără aventuri în spațiul anglo-saxon, self-publishing etc.)… Lavinia Călina își asigură verosimilitatea scrierilor sale printr-o surprinzător de profundă cunoaștere a tipologiilor umane, cu specificitățile românești, combinată cu o naturalețe a limbajului cotidian la care mulți autori publicați nu au ajuns decât după foarte mulți ani de muncă”, scria în 2015 Cătălin Badea-Gheracostea, în Observator Cultural.

De atunci, Lavinia ne-a tot purtat prin lumile ei fantastice, apocaliptice, distopice cu ”Ultimul avanpost, Vânătoarea”, ”Blestemul zorilor”, ”Renașterea”, din nou la Neamul Corbilor cu ”Din negura timpului”, și iar la distopie cu ”Revoluții”, printre care s-au strecurat și zombie din seria postapocaliptică ”Zona Zero”. Nu scrie niciodată un volum după celălalt din aceeași serie. Este o inconsecvență care spune totul despre Lavinia și imaginația ei, despre abilitatea de a trece cu ușurință de la o lume la alta, de la un capitol la altul, de la un personaj la altul.

De doi ani Lavinia s-a stabilit în Anglia. Continuă să scrie, cel puțin două cărți pe an, tot în română. Dacă s-a gândit să diversifice și să ducă pe cititorii englezi în lumile ei fantastice? ”Mintea mea e momentan prea ocupată ca să mă gândesc și la piața din Anglia”, spune ea.

În noiembrie, la Târgul de carte “Gaudeamus“, și-a lansat cea de a zecea carte, ”Balanța”, prima parte dintr-o serie nouă.  Cu “Angáraka“(”Planeta Roșie” în sanscrită), Lavinia aduce în prim plan conflictul dintre planetele Terria și Angáraka și lupta unui grup de rebeli care nu renunță la năzuința dezrobirii prin toate mijloacele posibile.

„E prima parte dintr-o serie nouă, pe celelalte deja le-am încheiat, e un SF puțin mai hard, cu planete, nave spațiale, e foarte diferit față de tot ceea ce am scris eu până acum, de aceea am și emoții mai mari față de când am debutat. Fiecare capitol e povestit de un alt personaj, le-am scris în funcție de stările mele de spirit. Ideea mi-a venit când m-am mutat în Anglia și am văzut o grămadă de români care munceau pe șantiere, în depozite, munceau pentru alții, de acolo și ideea de subjugare. E mai complexă decât celelalte cărți pe care le-am scris, fiecare personaj are câte o bucîțică din mine”, a spus Lavinia Călina la lansarea de la “Gaudeamus“.

Seriile ”Ultimul avanpost” și ”Neamul Corbilor” au fost deja reeditate. Mai mult ca sigur urmează și ”Zona Zero”. Lavinia lucrează deja la al doilea volum din Angáraka, care va apărea probabil prin luma mai.

Ce își dorește Lavinia Călina pentru 2020?

”Să călătoresc mai mult, să învăț a cincea limbă(portugheză), să reușesc să scriu două cărți și să am mai mult timp pentru citit.”

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns