Muntele Mic, destinația bănățeană preferată a iubitorilor de schi, se confruntă cu provocări neașteptate în deschiderea sezonului, potrivit ultimelor informații transmise de către operatorii de la WeSKI.
Din păcate, condițiile meteorologice nu au fost favorabile și nu permite deschiderea pârtiilor. Prognoza meteo a indicat că va ninge, iar așteptările s-au confirmat cu doar 2 cm de zăpadă. Cu toate acestea, temperaturile s-au abătut semnificativ de la previziuni, ajungând la +6 grade, fapt ce a dus la topirea parțială a stratului de zăpadă recent produs de echipamentele de zăpadă artificială.
„La ora actuală merg tunurile. Am început din nou să producem zăpadă și sperăm să venim mâine seară cu vești mai bune pentru sâmbătă. Vremea va fi frumoasă în weekend — frig, dar soare”, spun cei de la WeSKI.
Chiar dacă stratul de zăpadă poate să nu fie suficient pentru schi, turiștii sunt încurajați să viziteze stațiunea pentru a se bucura de peisajul de iarnă spectaculos și pentru a savura un pahar de vin fiert la SkyLounge. Astfel, chiar dacă schiul este temporar suspendat, atmosfera montană oferă o oază de relaxare și bucurie pentru toți vizitatorii.