INEDIT

VIDEO FOTO Demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” avansează rapid. Lucrările s-ar putea încheia mai devreme decât termenul stabilit

Demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” se desfășoară într-un ritm susținut, iar utilajele firmei contractate pentru această lucrare au reușit, în mai puțin de două zile, să îndepărteze o mare parte din betonul și pământul din zona dintre Tribuna I și Peluza Sud. Deși termenul oficial pentru finalizarea demolării este de opt luni, ritmul actual al lucrărilor sugerează că acestea s-ar putea încheia mai devreme, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

RETIM

Fluturi și albine vii - expoziție

„Suntem optimiști că demolarea se va încheia mai repede decât termenul stabilit. Există posibilitatea să fie finalizată în doar șase luni. Urmează etapa de spargere a structurii de beton, iar materialul rezultat va fi concasat. În plus, există aproximativ 250 de metri cubi de pământ care poate fi reutilizat pe alte șantiere. Practic, prin această demolare, a început deja prima etapă a noii arene”, a explicat Simonis.

Totodată, președintele CJ Timiș a anunțat că, în curând, va fi cunoscut câștigătorul licitației pentru proiectarea și construcția noului stadion.

„Compania Națională de Investiții este în faza finală de evaluare a ofertelor financiare. Ne așteptăm ca, în câteva zile, să fie desemnată firma care va construi noua arenă din Timișoara. În funcție de eventualele contestații, contractul ar putea fi semnat fie în următoarele zile, fie în două-trei luni. Sperăm să nu existe astfel de întârzieri. În paralel cu demolarea, vom începe și etapa de proiectare, astfel încât lucrările la noul stadion să poată începe imediat ce terenul va fi eliberat”, a precizat Simonis.

În ultimele zile, peste 15.000 de scaune au fost demontate și distribuite în mai multe localități din județul Timiș. Peste 80 de comune și orașe din Timiș, dar și câteva din Caraș-Severin, au solicitat și primit scaune și alte obiecte de pe stadion. Cele mai multe, 1.310 bucăți, au fost livrate la Recaș. De asemenea, instalația de nocturnă va fi donată: doi stâlpi vor ajunge la Lugoj, iar alți doi la Șag.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Marius Ionescu
the authorMarius Ionescu

Lasă un răspuns