Evenimente

Webinare pentru dezvoltarea personală și consiliere în carieră a elevilor, propuse de Universitatea de Vest

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a dezvoltat în acest an programul integrat „UVT pentru elevi”, dedicat elevilor din întreaga țară, în cadrul parteneriatului pe care îl dezvoltă cu mediu preuniversitar.  Acest amplu program este format din:

RETIM

  • sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat,
  • concursuri dedicate elevilor,
  • webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră.

În următoarele săptămâni, prin organizarea Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) se va derula noua serie de webinare dedicate dezvoltării personale a elevilor, utile pentru orientarea viitoarelor opțiuni în legătură cu continuarea traseului lor educațional. Astfel, echipa Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din UVT vine în sprijinul elevilor și îi invită să participe la noua serie de webinare de dezvoltare personală, conform programului de mai jos:

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

·       13 martie 2024: Secretul unei vieți împlinite

·       20 martie 2024: O călătorie către sine

·       27 martie 2024: Cum să treci peste lipsa de motivație?

·       3 aprilie 2024: Care este motorul în procesul decizional al carierei mele?

·       10 aprilie 2024: Cum să te împrietenești cu emoțiile tale?

·       17 aprilie 2024: Timpul: inamic sau prieten?

·       24 aprilie 2024: În era digitală, merită să vin fizic la universitate?

·       8 mai 2024: Alegerea programului de studii potrivit

·       10 iulie 2024: Alegerea programului de studii potrivit

Toate aceste activități se desfășoară online, săptămânal (în fiecare zi de miercuri), începând de la ora 15.

Pentru a participa la acest program, îi invităm pe toți elevii interesați să completeze acest FORMULAR DE ÎNSCRIERE, unde vor fi specificate ariile de interes. Datele de conectare vor fi transmise prin e-mail participanților înscriși.

Totodată, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din UVToferă servicii de consiliere individuală în carieră elevilor sau altor aspiranți la studii universitare care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional. Programarea unei ședințe de consiliere individuală în carieră se poate face prin completarea ACESTUI FORMULAR.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „UVT vine în sprijinul elevilor care se pregătesc să-și dezvolte traseul educațional și le propune un pachet valoros de webinare pentru dezvoltarea personală și servicii de consiliere individuală, prin care vor primi asistență specializată și vor fi susținuți în luarea viitoarelor decizii, mai informate și mai asumate. Toate aceste servicii de consiliere sunt gratuite și îi vor ajuta să fie conștienți de caracteristicile lor personale, aptitudinile și dorințele care îi motivează, pentru buna orientare educațională. Îi așteptăm pe toți elevii interesați să participe la aceste sesiuni de cunoaștere și orientare pentru viitor.”

În plus, UVT pune la dispoziție în mod gratuit tuturor celor interesați platforma de testare psiho-vocațională YTM – o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de UVT special în vederea generării unor rapoarte cu privire la interesele, abilitățile și aptitudinile utilizatorilor, cu scopul orientării spre un anumit traseu educațional și profesional.

Detaliile despre toate evenimente viitoare dedicate elevilor pot fi accesate AICI.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns