Timișoara sărbătorește pe 3 august, 105 ani de la intrarea trupelor române și instaurarea administrației românești, iar evenimentele dedicate acestei ocazii au început deja. Astăzi, 50 de copii au participat la un tur ghidat gratuit prin oraș, vizitând locuri emblematice precum Piața Victoriei, Piața Libertății și Bastionul. După tur, au avut parte de o plimbare cu vaporașul pe Bega, organizată cu sprijinul STPT.
În preajma Zilei Timișoarei, instituțiile de cultură subordonate Primăriei organizează o serie de evenimente speciale. Joi, 1 august, în Parcul Rozelor va avea loc spectacolul „Voievodul Țiganilor” al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, urmat vineri de „Meșterul Manole” de Josef Kappl. Sâmbătă, 3 august, Florin Ristei va susține un concert alături de Orchestra Lira, iar duminică, Ansamblul „Timișul” Oficial și invitații vor încheia festivitățile.
Un alt punct culminant al sărbătorii va fi concertul de sâmbătă de la Filarmonica „Banatul”, unde vor urca pe scenă trei artiști români de renume internațional: violonista Maria Marica, violoncelistul Cornelius Zirbo și pianistul Cadmiel Boțac. Alături de ei va performa și flautistul Matei Ioachimescu.
Totodată, primarul Dominic Fritz va conferi titluri de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara pentru trei personalități locale: Maria Olaru, Ioan Szekernyes și Ola Sergiu Adrian.