Pe 29 noiembrie, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul Timisoara – Sala Capitol, de la ora 19:00, are loc primul concert de colinde al acestei ierni: “Sub fereastră la om bun!” susținut de Suzana și Daciana Vlad. Cele două surori îndrăgite au programat acest concert pe scenele a 12 orașe din țară. Cu această ocazie, artistele lansează și noul lor album de colinde, intitulat “Colindați măi oameni buni”, cel de-al 9-lea material discografic din cariera lor.
Pe 10 decembrie, de la ora 20:00, pe scena Operei Naționale din Timișoara, este programat tradiționalul Concert de colinde al lui Ștefan Hrușcă. Și în acest an, artistul revine pe scenă cu un recital emoționant, unde fiecare colind devine o rugăciune cântată și o întoarcere la frumusețea tradițiilor, spun organizatorii.
Pe 15 decembrie ajunge la Timișoara și Paula Seling cu ”Cel mai frumos colind”. Concertul va avea loc la Sala Sporturilor „Constantin Jude” , de la ora 19:00.
Și Paula Hriscu va veni la Timișoara. În cadrul unui concert special, artista își lansează primul album de colinde ”M-o trimis mama la capre”. Evenimentu va avea loc pe 17 decembrie, de la ora 19 la Iulius Congress Hall.
Regal Vienez și Concert coral de colinde
Pentru decembrie, Opera Națională Română din Timișoara pregătește un eveniment special. Sala Operei Naționale Române va găzdui un eveniment de excepție din cadrul turneului național ”Regal Vienez – Spectacol Extraordinar de Crăciun”, dedicat aniversării a 200 de ani de la nașterea compozitorului Johann Strauss.
Sub bagheta maestrului Bogdan Costache, unul dintre cei mai apreciați dirijori și violoniști ai momentului, două orchestre de elită din Europa. Orchestra di Teatro D’Opera Italiana este cunoscută prin colaborările cu mari nume ale liricii mondiale, soliști și dirijori. Acesteia i se alătură și artiști instrumentiști din Orchestra Operei Vox, cunoscută și apreciată la nivel național și internațional. Este un concept nou în România, când artiști instrumentiști din două orchestre de prim rang din Europa își dau mâna pentru a oferi publicului seri memorabile și experiențe muzicale unice. Membrilor orchestrei li se adaugă Ansamblul de Balet și Corul Operei Vox.
Pe 3 decembrie, spectacolul este programat la Timișoara, pe 9 decembrie la Arad, 10 decembrie – Drobeta Turnu-Severin și 14 decembrie – Deva.
Pe 19 decembrie, de la ora 19, la Sala Capitol, Corul ”Ion Românu” al Filarmonicii Banatul Timișoara, condus de dirijorul Iosif Todea, propune un program festiv ce aduce în prim-plan tradiția colindului românesc și sonoritățile internaționale ale sărbătorii. Vor cânta și soliștii Bianca Mihăiescu (soprană), Andrei Sărăcuți (tenor) și Cristian Ardelean (bariton), acompaniați de Regina Borinov la pian și Filip Sebeșan la orgă.






