Organizatorii UVT Liberty Marathon anunță că ediția cu numărul nouă a evenimentului de la Timișoara o are ca ambasador pe Nadia Comăneci, una dintre cele mai mari sportive din istoria României și un simbol al excelenței, perseverenței și performanței la nivel mondial.
Nadia Comăneci va semna medalia oficială a competiției, continuând una dintre cele mai frumoase tradiții ale maratonului. În fiecare an, medalia oferită la Finish poartă semnătura unui mare campion olimpic român.
”Anul acesta celebrăm #AnulNadiaComaneci și marcăm 50 de ani de la momentul care a schimbat pentru totdeauna istoria gimnasticii mondiale: primul 10 perfect obținut de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal. Medalia UVT Liberty Marathon 2026 îi este dedicată Nadiei Comăneci și aniversării celor 50 de ani de la performanța care a inspirat generații întregi și a redefinit limitele posibilului în sport”, arată organizatorii.
De-a lungul edițiilor precedente, ambasadori ai competiției au fost Constantina Diță, Simona Amânar, Camelia Potec, Andreea Răducan, Mihai Covaliu, Ana Maria Brânză, Gabriela Szabo și Alina Dumitru.
Din 2018, UVT Liberty Marathon aduce împreună mii de participanți din România și din străinătate într-o celebrare a mișcării, libertății și spiritului de comunitate. Traseele sunt deschise tuturor, de la cursele copiilor și crosul popular, până la cursele de 10,5 km, semimaraton, maraton și ștafetă, într-un eveniment accesibil și persoanelor cu dizabilități.
UVT Liberty Marathon 2026 are loc în weekendul 3-4 octombrie. Înscrierile sunt deschise la: https://libertymarathon.uvt.ro/shop/







