Un episod aproape uitat din istoria Timișoarei a fost readus în atenția publicului prin dezvelirea unei plăci memoriale în Piața Mocioni. Aceasta îl comemorează pe cneazul sârb Alexandar Karageorgevici, fost conducător al Serbiei și una dintre personalitățile care au contribuit la formarea statului sârb modern.
Placa a fost amplasată pe fațada unei clădiri din Piața Mocioni de către Centrul Cultural Sârb „Konstantin” și Asociația Nikola Tesla 508. Potrivit organizatorilor, marcajul memorial amintește de perioada în care Alexandar Karageorgevici a locuit la Timișoara, oraș în care și-a petrecut ultimii cinci ani din viață.
Un fost conducător al Serbiei, stabilit la Timișoara
Alexandar Karageorgevici a fost cneaz al Serbiei între 1842 și 1858. După înlăturarea sa de la conducere, a fost nevoit să plece în exil și a trăit o bună parte a vieții pe teritoriul Imperiului Austriac.
El a ajuns pentru prima dată la Timișoara în anul 1859. După perioade petrecute la Viena și Budapesta, s-a întors în oraș în 1880, când avea 74 de ani. A locuit aici până la moartea sa, survenită în 3 mai 1885.
„Textul de pe placă este scris în română, sârbă și engleză, astfel încât să devină și un punct de interes pentru turiști. Este o poveste foarte interesantă despre care se știe prea puțin, iar noi ne dorim să punem în valoare acest moment din istoria Timișoarei”, a declarat Mladen Galovici, președintele Centrului Cultural Sârb „Konstantin”.

Legătura cu dinastia regală a Serbiei și Iugoslaviei
Alexandar Karageorgevici a fost tatăl regelui Petar I al Serbiei și bunicul regelui Alexandru I al Iugoslaviei. După moartea sa la Timișoara, trupul neînsuflețit a fost depus pentru scurt timp în Catedrala Ortodoxă Sârbă din Piața Unirii, după care a fost transportat la Viena și înmormântat în cripta familiei din cimitirul St. Marx.

În 1903, după urcarea pe tron a fiului său, regele Petar I, la Oplenac a fost construit mausoleul familiei regale sârbe, unde au fost mutate și rămășițele fostului cneaz.
Evenimente dedicate personalităților sârbe
Centrul Cultural Sârb „Konstantin” continuă să promoveze istoria și cultura comunității sârbe din Banat. Anul trecut, asociația a organizat la Timișoara un eveniment la care a participat Principesa Elisabeta Karagheorghevici, strănepoata cneazului Alexandar Karageorgevici.

Următorul eveniment al organizației va avea loc pe 26 iunie, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, și va fi dedicat lui Nikola Tesla. Programul va include și proiecția unui film documentar despre celebrul inventator.







