Arsenal Park, cel mai mare parc de aventură și distracție din România, vine cu o nouă provocare. O serie de atracții aventuroase, precum traseele la înălțimi de până la 15 metri, Powerfan Jumps – sărituri în gol, de la 30 de metri sau tiroliană pe o lungime de 607 metri.
„Cele 88 de hectare ale parcului sunt deschise și plimbărilor, atât cu bicicleta, care poate fi închiriată, cât și pe jos sau cu un jeep wrangler go kart. Liniștea pădurii susține relaxarea, o pauză de la urban, de care cu toții avem nevoie. Iar pentru momentele în care energia pare că se sfârșește, gustul proaspăt al preparatelor restaurantului se întinde cât vezi cu ochii”, arată reprezentanții celui mai mare parc tematic din România.
În cazul în care vă prinde noaptea într-una dintre atracțiile solicitante, Arsenal Park propune o experiență de glamping, cu un nivel de cazare de lux. Astfel, în jurul focului de tabără, înconjurat de aerul serii, te bucuri de confortul unor camere de trei stele, care te fac să te simți ca acasă, încă de la primul pas.
Pentru vacanțe, pachetele de cinci și de șapte nopți pot fi achiziționate și cu tichete de vacanță, cu demipensiune și activități incluse. Perfect pentru grupuri de prieteni, cupluri sau familii, Arsenal Park este iubit de cei mici. Copiii se bucură de un cadru special gândit pentru a le încuraja creativitatea, în timp ce părinții au spații dedicate și momente relaxante, în apropiere.
Vizitele încep de la 11:00, iar ultima intrare se face la 16:00, în luna aprilie. Pentru mai multe detalii despre activitățile disponibile, program și tarife de cazare, puteți accesa: https://arsenalpark.ro sau suna la: 0799108391, dar cel mai bine mergeți să vedeți cu ochii voștri!