Evenimente

Bănățenii, invitați la pomana porcului de sărbătoare, într-unul dintre satele turistice ale zonei de vest

De 1 Decembrie sunteți așteptați în Zolt, să beți răchie fiartă și să mâncați cârnați, să vă bucurați de pomana porcului după tradiții bănățene! În gospodăria domnului Mihai, o Cuina Bănățeană veritabilă, începe o serie întreagă de evenimente pregătite special pentru voi pe parcursul lunilor decembrie și ianuarie, pentru a vă bucura din plin de atmosfera sărbătorilor de iarnă, așa cum sunt ele trăite în satele din Banat. 

RETIM

Programul se derulează respectând măsurile de siguranță, în aer liber, și începe de dimineață, când gazda vă așteaptă cu răchie, vin fiert și un aperitiv cu produse locale: ceapă, brânză, slănină și zacuscă făcută în casă. Și nu veți avea timp de pauză pentru că urmează felul principal: o mâncare la ceaun făcută cu carne proaspătă de porc. Nu doar că veți putea servi o diversitate de produse pregătite după rețete bănățene – unde condimentele adunate de la toate etniile din zonă fac din mâncare un șir interesant de experiențe – dar veți și putea participa la prepararea bucatelor alături de gazdă.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Caltaboș cu un pic de coriandru, cârnați ușor picanți sau murături după rețete secrete sunt doar câteva dintre produsele care se vor afla și spre vânzare, alături de alte bunătăți din zonă: miere, nuci, castane și mere, gemuri și alte specialități făcute în casă.

Evenimentele vor avea loc pe 1, 11 și respectiv 18 decembrie, dar și pe 8 și apoi 15 ianuarie, iar participarea la un astfel de eveniment, desfășurat în aer liber, costă 100 de lei pentru adulți. Copiii nu plătesc. Cei care doresc să participe la evenimente pot suna pentru programare la tel. 0725737841 sau pot merge direct la gazdă, în satul Zolt la numărul 10.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns