luni, noiembrie 28, 2022
Oameni din Banat

Cabana tradițională americană din Munții Banatului. Extraordinara poveste a tânărului american care a construit-o

Una dintre cele mai frumoase și mai căutate cabane din Munții Banatului este construită de un american, care a încercat să aducă pe aceste plaiuri o experiență tradițională rustică americană. Însă cum a ajuns tânărul să construiască cabana, pe locul unde se afla doar un lan de porumb, e o poveste demnă de un scenariu pentru Hollywood.

Iulius Town

Weston Zimmerman a ajuns în România în 2012, când avea 20 de ani. Împreună cu un grup de tineri voluntari de la o biserică a venit în satul Păltiniș, din Caraș-Severin, pentru a reface acoperișul școlii din localitate. Weston își amintește că venirea în România a privit-o doar ca pe o experiență, pentru “jurnalul său de călătorii”, însă ceea ce a urmat i-a schimbat viața în adevăratul sens al cuvântului.

Separă corect deșeurile în 30 de secunde!

“A fost un impuls. În mintea mea, mergeam într-o excursie distractivă, să ajut pe cineva și mă întorceam acasă doar cu o altă amintire în jurnalul de călătorie. Era prima mea călătorie în Europa. Eram cu ochii mari și mă distram. În timpul proiectului, am fost cazați într-o casă din sat”, își amintește americanul.

Crama Aramic

În vecinătate, locuia o familie cu trei copii, doi băieți și o fată, care participau și ei la proiectul desfășurat de americani.

„Daniela și cei doi frați mai mici pe care i-am cunoscut veneau și ne ajutau la acoperișului școlii, în fiecare zi. Seara, după muncă, ne adunam cu toții în curtea de alături, jucam volei, mâncam, făceam focuri de tabără și socializam. Spre sfârșitul celor două săptămâni petrecute acolo, m-am trezit căutând orice oportunitate de a interacționa cu ea. Când proiectul a fost finalizat, am plecat cu toții într-o drumeție pe Vârful Țarcu, iar Daniela și cei doi frați ai ei au mers alături. De câteva ori am ajuns cumva unul lângă altul pe potecă, vorbind. Înainte de a merge acasă, am vorbit cu tatăl ei și i-am cerut permisiunea de a continua să mă mai întâlnesc cu ea. Eu și Daniela am schimbat informațiile de contact cu o seară înainte să plec. Încă mai am acea mică bucată de hârtie în Biblie”, povestește Weston.

A ținut legătura cu Daniela, însă nu i-a fost de ajuns. La numai o lună, după ce revenise în America, Weston a făcut un gest nebunesc. S-a urcat în avion, cu destinația România și a bătut la poarta casei unde locuia fata.
„Am surprins-o cu un buchet de flori și o cutie de ciocolată în mână. Frații ei mai mici au mâncat toată ciocolata, dar am luat-o de mână și am ieșit la o plimbare, unde am întrebat-o dacă ar fi interesată să ne mai vedem. Ea a acceptat și acesta a fost începutul noii mele vieți. Am stat, din nou, două săptămâni în acea călătorie, timp în care ne-am văzut mereu”, spune Weston.

S-au logodit de Ziua Îndrăgostiților

S-a întors în America, dar nu pentru mult timp. Iar de această dată, a revenit în România cu gânduri mult mai serioase.

„Am plecat acasă, am lucrat într-o slujbă sezonieră în care, iarna, nu prea aveam de lucru, așa că, în noiembrie 2012, am zburat înapoi cu planuri de a rămâne în România până în primăvară. M-am gândit că dacă voi cunoaște vreodată cultura, limba (părinții ei nu știu engleza) și familia ei, acum era momentul. În timpul iernii, am urmat cursuri de limba română. Am reușit să învăț ceva în trei luni, deși vorbirea era lentă și cu multe pauze. Eu și Daniela ne-am logodit de Ziua Îndrăgostiților, în 2013, și acest lucru ne-a băgat în priză. Am început să planificăm nunta, pentru 5 iulie, în același an, dar Daniela nu putea intra în SUA, fără carte verde sau viză de turist. Ne-au respins încercarea de a obține o viză de turist, așa că singura noastră opțiune a fost cartea verde. Am ales să mergem pe calea cărții verzi pentru mine întâi în România, apoi să emigrăm în SUA. Așa că am început acest proces”, povestește tânărul.

Cabană construită din economiile făcute după nouă ani de muncă

Weston a început să-și facă planuri pentru ce va face în România într-o perioadă cuprinsă între 9-24 de luni, timp în care aștepta ca Daniela să primească documentele, ca să poată merge în SUA.

“Am crescut un pasionat de natură. Vânătoare, pescuit, drumeții, snowboard și alte activități recreative în aer liber. Iubeam muntele, și imediat m-am îndrăgostit de Muntele Mic și Țarcu. Mi-a fost efectiv teamă de ideea de a locui în blocurile de beton monotone din Caransebeș. În plus, cum naiba aveam să rămân atât de mult ocupat? Am încercat să obțin un permis de muncă, dar asta urma să coste peste 1.000 de euro, iar locurile de muncă pe care le puteam avea erau cam 250 de euro pe lună. Așa că am intrat într-un mic impas. Revenind puțin în timp, eu am lucrat în SUA, de la 13 ani. Tatăl meu m-a făcut întotdeauna să pun întregul salariu într-un cont de economii, la care urma să am acces la 21 de ani. Așa că, după 9 ani de muncă, economisisem 62.000 de dolari”, spune Weston.

Americanul povestește că pe lângă nevoia de a-și ocupa timpul cu ceva util a apărut și necesitatea de a locui undeva, împreună doar cu Daniela. Atunci s-a gândit pentru prima dată că ar putea să construiască o cabană în zona de la poalele Muntelui Mic.

„Am început să căutăm o bucată de pământ și am găsit o adevărată bijuterie de locație. Desigur, era doar un lan de porumb sumbru, dar era chiar de-a lungul unui pârâu limpede de munte, retras de la drum, și avea mulți copaci pe el! Și așa că a început petrecerea. Am cumpărat terenul, m-am împrietenit cu un vecin din zonă, care avea niște utilaje și m-a ajutat să fac un drum cu pietriș până la șantier. Eu și Daniela am întocmit planuri pentru o micuță casă, concepute cât se poate de eficient, întrucât aveam buget limitat. 62.000 de dolari care nu ne permiteau foarte multe.”, afirmă Weston.

Din luna martie până în luna iulie, când stabiliseră să facă nunta, cei doi tineri nu aveau prea mult timp să-și construiască o casă. Au reușit să găsească un constructor serios care le-a ridicat rapid structura și acoperișul.

“Toate celelalte le-am făcut noi înșine. Am săpat manual fundația și am turnat beton. Am adus curent și apă. Am lucrat cu echipa de construcție, de când au sosit. În această perioadă am început să vorbesc cu adevărat fluent în limba română. Și prin determinare pură și multe zile și nopți lungi de muncă am reușit să ajung la punctul în care să avem o cabană nouă, construită cu un acoperiș, uși și ferestre până pe 5 iulie. Echipa de construcție a așezat ultima țiglă pe acoperiș, în timp ce ne schimbam jurămintele de căsătorie la slujba de nuntă”, spune Weston.

Tinerii căsătoriți au plecat trei săptămâni prin Europa, în luna de miere, iar la întoarcere, aveau de terminat cabana.

“Șlefuit, vopsit, semănat iarba, construirea șemineului…De acolo ne-am început viața împreună. Multe amintiri prețioase. Cu toate acestea, eram fără bani și devenisem disperat. Nu am vrut să mă gândesc să-mi las soția singură în România, în timp ce mă întorceam în SUA, la muncă. Slavă Domnului, documentele au ajuns la 6 luni după ce ne-am căsătorit și am plecat în SUA, unde îmi puteam câștiga existența, și am început un nou capitol al vieții noastre în Statele Unite. Îmi amintesc că am plecat devreme în acea dimineață, când am părăsit cabana, ne îndreptam spre aeroport la ora 3 dimineața. De obicei nu sunt un tip emoțional, dar am plâns când am ieșit din alee. Aveam impresia că lăsăm o bucată din inima noastră acolo”, povestește americanul.

O nouă viață în America, cu doar 20 de dolari în buzunar

În America au fost nevoiți să o ia din nou de la capăt. Iar Weston nu mai avea nici economii, deoarece le investise în cabana din România. Practic începeau din nou, totul de la zero.

“Am coborât din avion în SUA, aveam mai puțin de 20 de dolari în buzunar și aceia ca împrumut de la tatăl meu. Am ajuns acasă, am golit două borcane în care aveam monede, le-am numărat și am avut suficient pentru un rezervor de benzină în camionul meu și pentru o săptămână de alimente. Chiar a doua zi m-am întors la muncă, determinat să ies din gaura mea financiară” își amintește Weston.

Și au reușit. Astăzi, după nouă ani, au trei copii superbi: Chase, Oceana și Oakley și o casă și în State.
“Am cumpărat o casă veche în Pennsylvania și am reparat-o noi, cu ajutorul fraților mei și am înființat o nouă firmă cu servicii pentru peisagiști, cu o aplicație web și mobilă pentru a-și desfășura afacerea. Încercăm să ne întoarcem în România să vizităm măcar o dată pe an. Am fost acolo doar în august și am făcut multe amintiri formidabile, cu copiii și bunicii lor”, spune Weston.

Cabana din România are succes pe site-urile de închireri

Cabana americană de la Borlova se bucură de mare succes pentru cei care vor să petreacă un sejur liniștit departe de stresul marilor orașe. Felul în care arată și locul în care se află este cheia succesului. Este un mic colț de rai, unde nu ești deranjat de nimeni și nimic. Doar câteva pisici îți dau tarcoale când simt mirosul grătarului încins. Pe malul râului de munte, care se prelinge prin spatele proprietății, Weston a amenajat un loc pentru focul de tabără, numai bun de depănat amintiri. De jur împrejur, cabana este înconjurată de o pădurice de salcâmi tineri, printre care șerpuiește o potecă luminată feeric până la malul râului.

“Când am construit cabana, am plănuit întotdeauna să o închiriem pe termen scurt, cât timp nu eram acolo. Așa că am început prin a crea un site web, și a pune anunțul pe Airbnb, VRBO, etc. Mi-a plăcut să fac filme și am realizat câteva videoclipuri promoționale ale spațiului. La început, m-am descurcat complet singur, dar pe măsură ce am devenit din ce în ce mai ocupat în carieră și start-up, soția mea a început să preia responsabilitățile de zi cu zi de gestionare a rezervărilor și a mesajelor. Părinții ei pregătesc cabana pentru oaspeți și, desigur, îi plătim pentru asta”, spune Weston.

 

„Viața Danielei și a mea a început aici”

Americanul susține că, în primii ani, cabana nu i-a adus profit, dimpotrivă a mai trebuit să investească la fiecare venire în România pentru a o dota corespunzător. Sume cuprinse între 10-15.000 USD. În 2020, în timpul pandemiei, a fost primul an în care cabana a câștigat de fapt mai mulți bani decât a cheltuit. Acum, cabana se susține din încasări. Tânărul american susține că are două motivații pentru a păstra cabana, chiar dacă nu îi aduce profit.

“Oferă o modalitate pentru părinții Danielei de a obține venituri suplimentare. Ei au crescut ducând o viață grea, cu foarte foarte puțin. Sunt recunoscător că pot oferi un canal prin care să poată câștiga puțin pentru a suplimenta nevoile familiei lor numeroase. Și motive sentimentale. Viața Danielei și a mea a început aici. O bucată din inimile noastre va trăi aici pentru totdeauna. Ok, cred că sunt 3 motive. Am un vis să mă întorc în România pentru o excursie mai lungă de șase luni, pentru a-i învăța pe copiii noștri limba română”, afirmă americanul.

„România are o frumusețe naturală incredibilă!”

În perioada pe care a petrecut-o în România, Weston spune că a început să cunoască țara destul de bine și pe români de asemenea. Este pasionat de istoria românilor, de munți și de “apa cu scântei”, pe care a băut-o prima dată la noi.

“Lucrul meu preferat de făcut în România este o excursie de o zi în care să mă pierd pe un drum întortocheat în pădurile îndepărtate și munții României. România are o frumusețe naturală incredibilă! Admir respectul oamenilor pentru cultura lor, dorința lor de a te face să te simți binevenit și iubit. Și-ar împărtăși ultima lor mâncare cu tine. Mi-ar plăcea să filmez într-o zi un documentar, care să surprindă poveștile acestor oameni. Mai ales cei mai în vârstă care au trăit prin comunism”. spune tânărul american.

Sunt însă și lucruri care îl deranjează și îi displac.

“ Fiecare colț, drum, râu și pârâu este plin de gunoi. Nu se ține cont de menținerea frumuseții. Am văzut oameni tăind pomi fructiferi frumoși doar pentru a putea culege cireșele fără o scară. O scară! Doar du-te și ia o scară! Dar nu tăia pentru a culege câteva cireșe și ucide copacul pentru totdeauna. Câinii vagabonzi sunt o pacoste și duc vieți mizerabile. Mi-e milă de ei. Corupția. Oamenii cu influență au grijă doar de ei înșiși și se îmbogățesc în detrimentul populației. Mai e și mediul economic în care este extrem de greu să-ți câștigi traiul cinstit. Dacă vrei cu adevărat să mergi înainte, de obicei, necesită afaceri dubioase”, crede Weston.

Americanul spune că a întâlnit la foarte mulți români atitudinea de victimă și lipsa de responsabilitate personală, care dau vina pe circumstanțe pentru soarta lor în viață, în loc să profite de ocazie și să muncească din greu pentru a merge înainte.

“Guvernul. Atât de incredibil de ineficient și corupt. Nu pot trece niciodată peste asta. De fiecare dată când mă întorc, mă lovește cu cruditate. Iată o țară, atât de incredibil de bogată în frumusețe și resurse, dar zdrobită de un guvern corupt și ineficient. Și toate acestea provoacă ceea ce este mai rău dintre mai rău – un exod de creiere. Oricine are o etică a muncii părăsește țara. Acum, vă rog să înțelegeți, vorbesc în generalități. Există excepții de la regulă, personal cunosc mulți români fantastici care dovedesc greșit cele de mai sus. Dar, din păcate, aceasta nu este regula generală. Toate acestea sunt motivul pentru care nu locuiesc în România. M-a făcut să apreciez mult mai mult visul american și accesul la oportunități. În America, cu o muncă cinstită, oricine poate câștiga. L-am văzut pe socrul meu lucrând 12-14 ore pe zi în ultimii 10 ani și abia își câștigă existența. Dacă ar lucra în SUA ca și în România, ar avea mare succes. Dar așa este viața. Nicio țară nu este perfectă. Și nici măcar toate cele de mai sus nu înlătură aprecierea mea pentru România, românii onești care încearcă cu adevărat și sunt dispuși să-și împartă ultimele resurse cu un total străin”, concluzionează americanul.

Weston Zimmerman spune că nu poate sta departe de România și este convins că va reveni pentru o perioadă mai lungă, pentru ca și copiii săi să cunoască cât mai bine locurile și tradițiile țării unde s-a născut mama lor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns