Castelul Huniade din Timișoara, construit în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara pe ruinele unui castel mai vechi din vremea lui Carol Robert de Anjou, se află într-o stare avansată de degradare de mai bine de 17 ani. În această perioadă, muzeul a rămas închis, iar încercările autorităților de a începe lucrări de restaurare au fost abandonate, ducând la pierderea finanțărilor. Pentru redeschiderea completă a castelului sunt necesare aproximativ 40 de milioane de euro, iar mai bine de jumătate din această sumă a fost deja obținută prin diferite surse de finanțare. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat lansarea licitației pentru identificarea unui constructor care să se ocupe de reabilitarea monumentului.
„Reabilităm cea mai veche clădire din Timișoara! După aproape 20 de ani de documentații, studii și expertize fără rezultat concret, am lansat licitația pentru renovarea completă a acestei bijuterii arhitecturale. Dispunem de patru surse de finanțare, în valoare totală de 131 de milioane de lei. Trei provin din fonduri externe – PNRR, un program pentru reabilitarea seismică a clădirilor și un proiect transfrontalier România-Ungaria. Pe lângă acestea, Consiliul Județean Timiș va aloca aproximativ 44 de milioane de lei. Nu putem permite ca acest simbol al orașului să se degradeze în continuare”, a declarat Simonis.
În prima etapă, lucrările vor include consolidarea și restaurarea castelului, urmând ca ulterior să fie pus în valoare. Expertizele tehnice au relevat că structura clădirii este afectată de tasări diferențiate, iar pilonii de stejar care susțineau fundația au putrezit. De asemenea, pe latura de nord-vest a castelului și pe bolți s-au format fisuri considerabile.
Printre intervențiile planificate se numără instalarea unor lifturi interioare cu structură metalică, amenajarea unei biblioteci și a unui spațiu multifuncțional în pod, asanarea umidității, hidroizolații și modernizarea instalațiilor de apă și canalizare. Fațadele vor fi revopsite în culori compatibile cu aspectul original al clădirii. De asemenea, vor fi refăcute instalația electrică, iluminatul arhitectural exterior, sistemele de stingere a incendiilor și supravegherea video.
Autoritățile județene își doresc și acoperirea curții interioare cu sticlă, pentru a putea fi utilizată pentru expoziții permanente și evenimente culturale, însă acest proiect necesită aprobări suplimentare, deoarece implică o intervenție asupra unui monument istoric de Clasa A.
Firmele interesate își pot depune ofertele până la data de 2 aprilie.
Castelul Huniade a fost refăcut în forma actuală după distrugerile suferite în Revoluția de la 1848-1849, iar fațada principală a fost reconstituită în stil romantic în anul 1856, conform inscripției de pe frontispiciu. Până la închidere, clădirea a găzduit secțiile de Istorie, Arheologie și Științele Naturii din cadrul Muzeului Banatului.