Muzeul Național al Banatului a lansat recent un concurs dedicat iubirii păstrate în albume de familie. ”Îndrăgostiți de amintiri” a fost dedicat fotografiilor vintage cu îndrăgostiți, istorii personale și chipuri care au traversat timpul cu eleganță.
Imaginile, realizate înainte de anii ’90, au fost postate pe paginile de Facebook și Instagram ale muzeului și până în 22 februarie, au putut primi voturi. Câștigătoare a fost o fotografie trimisă de Denisa Barboni. ”Îndrăgostiții de la Traian Vuia” au primit 355 de voturi. „Vă atașez o poză cu străbunicii mei, ușor timizi, dar îndrăgostiți. Poza este făcută în jurul anului 1940. Făceau parte dintr-o familie de țărani chiaburi din zona Traian Vuia” este prezentarea care însoțește imaginea.
Fotografiile de pe următoarele locului au primit 266, respectiv 246 voturi.


Câștigătorii vor fi premiați în cadrul Balului de Dragobete. Acolo vor putea fi văzute și fotografiile înscrise în concurs. Organizatorii au pregătit un concert live Dorina Vasilashko, un bal dansant în stilul anilor 1800 și un tur ghidat prin universul burgheziei din Banat (cu Marius Cornea).
”Rochiile ample, mănușile, perlele și costumele bine croite își găsesc locul firesc în salonul nostru. Însă adevăratul dress code al serii rămâne altul: self love și încrederea purtată cu grație”, transmit cei de la Muzeul Național al Banatului.
Balul de Dragobete va avea loc marți, 24 februarie, de la ora 18:00, în mansarda Muzeului Național al Banatului






