Locuri din Banat

Cele mai inedite pensiuni din cele trei colțuri ale Banatului unde trebuie să stai în 2022

Locurile de cazare din Banat sunt într-o continuă expansiune. Mai mult, proprietarii de pensiuni și hoteluri au înțeles că vizitatorii caută ineditul, nu doar un pat și un mic dejun, atunci când se decid unde să stea în periplul lor prin Banat. La o simplă verificare pe motoarele de căutare pentru cazări, am găsit pensiunile cel puțin inedite de mai jos, din toate cele trei colțuri de Banat pe care ar trebui să le vezi în 2022.

RETIM

Pensiunea Elis – Coronini

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Pensiunea Elis este situata in localitatea Coronini din Clisura Dunarii, la doar 7 kilometri de orasul Moldova Noua. Pensiunea a fost inaugurata, în decembrie 2005, fiind clasifcata în categoria 3 stele. Este un ideal loc de popas atat pentru pescarii ce doresc sa își puna la încercare rabdarea și norocul pe malurile fluviului, cât și pentru cei ce vor să cunoască mai bine aceasta parte a Banatului.

Prețuri: 200 de lei pe cameră pe noapte.

Pensiunea Gotschna – Gărâna

La Gărâna, unul dintre cele mai pitorești sate din județul Caraș-Severin, există o semeață casă de vacanță cu câteva camere cochete, dotate cu tot confortul lumii moderne, un restaurant pregătit întotdeauna de oaspeți și o terasă a cărei priveliște te îmbie la visare.

Prețuri: de la 240 la 430 de lei pe cameră pe noapte.

Casa Ardeleană – Luncanii de Jos

Casa Ardeleană este situată în localitatea Luncanii de Jos, un sat în comuna Tomești din județul Timiș. Luncanii de Jos se află în partea de est a județului, la poalele Munților Poiana Ruscă, pe cursul superior al râului Bega Luncanilor. Oaspeții se pot bucura de priveliștea uimitoare pe care o oferă râul Bega, râu ce își poartă, agale, apele prin fața pensiunii. Aerul de munte, pădurea înmiresmată și ciripitul păsărelelor vin să întregească atmosfera idilică, potrivită pentru oaspeții care doresc să se relaxeze sau pentru familiile cu copii, care doresc să petreacă câteva zile în aer liber.

Prețuri: 250 de lei pe cameră pe noapte.

Pensiunea Anette – Covaci

La doar 6 kilometri distanța de Timișoara, spațiu de relaxare și refacere, mult verde, aer curat, și cea mai bună bucătărie! Pentru întreaga familie! Situat la marginea satului Covaci, Anette Resort reprezinta destinatia perfecta pentru cei care isi doresc sa petreacă momente de calitate într-o oază de liniște, departe de aglomeratia urbana și totuși la doar câțiva kilometri de orașul Trandafirilor, Timișoara.

Prețuri: de la 170 la 320 de lei pe cameră pe noapte.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns