DISKOteka Festival revine la Timișoara, într-un spațiu sigur, având în vedere contextul medical încă sensibil, au transmis, duminică, organizatorii. Evenimentul va avea loc, în perioada 27-29 mai, la Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde. Muzeul a găzduit în anii trecuți festivaluri precum PLAI sau Revolution.
Ca și precedenta ediție, Diskoteka Festival va aduce la Timișoara mari vedete, figuri reprezentative ale celei mai frumoase perioade din muzica de discotecă, anii ‘80 și ’90.
”Invitați de legendă, trei zile de distracție, trei scene, mii de wați& lumini și ecrane multimedia, parc de distracții pentru copii, festival vendori& foodtruck-uri, sunt elemente prin care Diskoteka Festival se întoarce cu o nouă ediție de ecou”, transmit organizatorii, care mai spun că vor anunța în perioada următoare cine va concerta.
Zeci de mii de persoane au participat la prima ediție DISKOteka Festival, care a avut loc în 2019 la Timișoara și la care au concertat printre alții Modern Talking, Ace of Base, CC Catch, Alphaville, Sandra, Nana, Haddaway, East 17, No Mercy, Sabrina, în marea lor parte în premieră în România. Ediţia a doua a festivalui urma să aibă loc în luna septembrie 2020, însă a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. În 2021, festivalul nu s-a mai programat, însă organizatorii au promis că vor reveni la Timişoara atunci când acest lucru se va putea.