Aproape toată lumea știe că în Timișoara există trei sinagogi: cele din Cetate, Fabric și Iosefin. Despre ele scriu ghidurile turistice, despre ele vorbesc ghizii care fac tururi prin oraș. Pe lângă cele trei lăcașuri cunoscute, mai există o sinagogă și în Patrulaterul Evreiesc. Este vorba, de fapt, despre o mini-sinagogă, folosită ca loc de rugăciune de comunitatea evreilor.

În incinta Complexului Comunității Evreilor din Timișoara a existat o casă de rugăciune în urmă cu multe decenii, însă aceasta a fost transformată în alte vremuri în magazie. Din 2011, când s-a reamenajat Complexul Comunității Evreilor, a fost reinaugurată și minuscula sinagogă Or Hadash (Lumina Nouă), de pe strada Mărășești nr. 10.


Tot atunci s-a refăcut și sala de festivități ce poartă numele regretatului dr. Ernst Neumann, Prim Rabin al orașului de pe Bega. Totul a fost posibil grație unui ajutor acordat de organizația Joint pentru România, al cărei președinte, Israel Sabat, a fost prezent la evenimentele festive din 2011.


Mini-sinagoga Or Hadash respectă structura unei sinagogi obișnuite, cu biblioteca ce adăpostește cărțile sfinte, sala de rugăciune și Chivotul Sfânt, unde se păstrează Tora, cartea sfântă a evreilor.


Cele trei sinagogi mari ale Timișoarei
Sinagoga din Cetate a fost construită în 1865, după planurile arhitectului vienez Carl Schuman, și a fost reinaugurată în 1872, în prezența împăratului Franz Iosef. După Revoluție, sinagoga de pe strada Mărășești a fost desacralizată, însă a fost redată comunității evreiești din Timișoara după aproape 30 de ani, în cadrul unui eveniment special care a avut loc în mai 2022.
Sinagoga din Fabric, construită de Josef Kremer între anii 1897-1899, pe baza planurilor întocmite de arhitectul Leopold Baumhorn, se află într-o stare avansată de degradare și nu mai este funcțională.

Sinagoga din Iosefin, aflată pe strada Iuliu Maniu, construită tot într-un stil cu influențe maure, a fost inaugurată în anul 1910 și este funcțională de atunci. Multă vreme a fost singura sinagogă din Timișoara în care se mai țineau slujbe, iar tot aici se desfășoară și ceremonialul Bar Mitzvah, prin care băieții care au împlinit 13 ani devin adulți.






