duminică, martie 8, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

GALERIE FOTO Conacul de la Zăgujeni, din nou deschis. Festival și planuri de renovare: ”Vrem ca în viitor conacul să devină un spațiu cultural”

RETIM

Conacul de secol XIX din satul Zăgujeni, la doar zece kilometri de Caransebeș, și-a redeschis porțile pentru public în cadrul Nopții Muzeelor de la Sate. Clădirea, singurul conac din Caraș-Severin aflat pe lista monumentelor istorice, a găzduit a doua ediție a Festivalului Zestrea – Arte și Bucurii.

Timp de două zile, curtea umbrită de arbori rari s-a umplut de muzică, expoziții și ateliere. Vizitatorii au putut asculta un cvartet de coarde din Berlin, concertele lui Dean Bauman și, în premieră în Banat, spectacolul „Lăutăresele”, cu vocile Mădălinei Pavăl, Aylin Cadîr și Cristinei Chiosea. Între concerte au fost expoziții de costume populare, pictură, meșteșuguri și produse locale.

Dar miza evenimentului nu a fost doar festivalul, ci și renașterea conacului. În comunism, clădirea a fost sediu agricol, iar după Revoluție a aparținut Agromec. Din 2023, are un nou proprietar, care a început procesul de renovare.

„Avem autorizația pentru intervenții de urgență și în toamnă vom începe reparațiile la acoperiș. Am făcut deja câteva lucrări pentru a opri degradările. Lucrăm cu arhitecți și structuriști, pentru că vrem ca în viitor conacul să devină un spațiu cultural. Pe lângă concerte și festivaluri, plănuim și un mic muzeu”, a declarat pentru G4Media Victor Paicu, actualul proprietar.

Conacul a fost ridicat între 1835 și 1850 de familia nobiliară Kopal, pe un domeniu cumpărat încă din 1808 de descendenții familiei armene Jakabffy din Gherla. De-a lungul timpului a fost extins de industriași vienezi, a avut parc, seră și piscină, a trecut prin mâinile baronesei Hermine von der Heydte și a fost ocupat de trupele ruse în al Doilea Război Mondial.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite