Din punct de vedere istoric, marile fabrici de stat precum Uzinele Textile Timișoara (UTT), 1 Iunie, Industria Lânii (ILSA) și Bumbacul au fost esențiale pentru economia și viața comunității timișorene, modelând cartiere întregi și mijloace de trai. Cu toate acestea, odată cu creșterea concurenței la nivelul UE, producția de masă a scăzut. Astăzi, deși industria este mai puțin vizibilă, ea este departe de a dispărea.
Expoziția „Secrete Întrețesute”, de la Faber, propune o incursiune în industria textilă a Timișoarei, în trecutul, prezentul și viitorul acestui sector.
Designeri români au colaborat cu experți, cercetători, ingineri, producători și fabrici locale pentru a crea lucrări originale de design referitoare la deșeuri textile, reciclare, upcycling și lacune în lanțurile de aprovizionare.
Poveștile foștilor muncitori din fabricile de textile timișorene completează expoziția și oferă o perspectivă asupra moștenirii culturale și a experienței trăite a celor care au construit industria textilă a orașului.
Anul trecut a fost industria auto, acum e textilă, iar în 2025 e cea chimică
Expoziția „Secrete Întrețesute” este a doua dintr-o serie de patru evenimente care explorează industria timișoreană prin lentilele designului contemporan.
„Încercăm să construim o punte care să conecteze potențialul creativității cu realitatea acestui spațiu, timp și loc, concentrându-ne pe forța economică a Timișoarei, cea mai importantă industrie. Am început anul trecut, când ne-am focusat pe industria auto, cea mai puternică în acest moment, și continuăm cu încă trei episoade. Despre industria care a fost puternică până nu de mult, dar care își schimbă complet fața. Anul acesta ne concentrăm pe industria textilă, anul viitor pe industria chimică, iar peste doi ani pe industria agroalimentară”, a declarat arhitecta Oana Simionescu, organizatoarea expoziției.
Proiectul este inițiat împreună cu Universitatea Politehnica din Timișoara, iar de anul acesta s-a alăturat și UVT, prin Facultatea de Arte și Design.
„Am descoperit ceea ce este evident, că nu mai vedem industria textilă în oraș la fel de mult. Pe de altă parte, am observat că această industrie s-a diversificat foarte mult și a reușit să cucerească noi teritorii. Mă refer la produse conexe industriei textile, cum ar fi produse pentru industria auto, precum scaune sau alte obiecte de acest tip. De asemenea, am constatat o migrare a industriei în afara orașelor mari. Competitivitatea cu Asia este foarte puternică, iar multe fabrici din industria textilă, în special cele din zona îmbrăcămintei, s-au închis sau s-au reinventat complet din cauza competiției globale. Dar, spre surprinderea noastră, industria textilă rămâne foarte importantă pentru exporturile României. În Timișoara mai există câteva firme”, a mai spus Oana Simionescu.
Cei de la „Secrete Întrețesute” au discutat cu mai mulți muncitori din industria textilă din Timișoara, care și-au împărtășit perspectiva și dificultățile cu materia primă. Aceștia au menționat că lâna din România nu mai poate fi folosită, materialele sintetice sunt foarte importante, însă trendul este descendent din cauza competiției cu Asia.
Este prezentă și lupta cu marea problemă a industriei textile, reprezentată de deșeuri – o problemă globală gigantică.
„Harta industriei textile din România s-a schimbat foarte mult în timp. Este influențată și de resursa umană la nivel național. Zona de nord a țării este mai puternică. Și în vestul țării există forță de muncă”, a mai spus Oana Simionescu.
Cartier rezidențial în loc de 1 Iunie
Fabrica 1 Iunie se transformă într-un nou cartier rezidențial. A fost o fabrică mare, foarte importantă în Timișoara, având la un moment dat 4.800 de muncitori.
„1 Iunie și-a încetat activitatea în 2015, iar situl industrial urmează inevitabil să se transforme în altceva. Am ales să lucrăm cu industria textilă anul acesta și din acest motiv. Am avut norocul ca cei care au cumpărat 1 Iunie să fie suficient de deschiși încât să ne permită să colectăm artefacte importante din fabrică. Unele dintre acestea le puteți găsi în expoziție; poate cel mai vizibil este mobilierul expoziției (mese, scaune, dulapuri), care a aparținut fabricii 1 Iunie. În cadrul reportajului fotografic, una dintre fotografii este din fabrica Cotontext, o fabrică activă, cu 1.000 de angajați, iar alături este 1 Iunie, complet inactivă”, a încheiat Oana Simionescu.
Expoziția „Secrete Întrețesute” de la Faber poate fi vizitată până pe 24 noiembrie.