Ioan Holender, cel mai longeviv director managerial al celebrei instituții muzicale Wiener Staatsoper, care va împlini 89 de ani în 18 iulie 2024, are de acum un bust la Opera Națională Română din Timișoara. Sculptura din bronz a fost realizată de regretatul artist timișorean Peter Jecza (decedat în 2009).
Holender a recunoscut că dezvelirea unui bust al unui om în viață e cam ciudată, dar a explicat că lucrarea artistică a fost realizată cu mulți ani în urmă.
“Este o întâlnire cam ciudată, eu fiind în viața, să se descopere bustul meu. A fost făcut de marele Peter Jecza, când aveam 70 de ani, în urmă cu 19 ani. E foarte demult. Au trecut 19 ani de atunci. Domnul Jecza a făcut acest bust când am împlinit 70 de ani. Atunci bustul lui Jecza a plecat la Viena și a stat la Viena. Acolo eram eu cu bust, deja era curios atunci. Omul ăsta trăiește, este în viață și se uită la bustul lui. Era ceva ciudat. De fapt, oamenii se uitau la bustul lui Jecza nu la bustul meu. Am adus bustul înapoi în acest lăcaș de cultură”, a declarat Ioan Holender.
Bustul de la Opera Națională Română Timișoara a fost amplasat în 25 martie 2024, la inițiativa lui Cristian Rudic, directorul Operei din Timișoara.
“Ioan Holender este unul dintre cei mai mari directori de operă pe care i-a avut mapamondul. Este un fiu al Timișoarei, prima operă pe care a servit-o a fost aici”, a spus Cristian Rudic.
În 1988, Ioan Holender a devenit secretarul general al Operei din Viena și al Volksoper (Opera pentru popor), pentru ca în 1992, după moartea neașteptată a directorului Eberhard Waechter, să fie numit manager general al celor două instituții. A fost director între 1 aprilie 1992 și 30 august 2010, fiind director al celebrei instituții pentru cea mai lungă perioadă din istoria operei vieneze.
SURSA FOTO Opera Națională Română Timișoara