”Azi se împlinesc 307 ani de când Banatul a început să scrie altfel – cu rigurozitate, dar și cu o noblețe a detaliului care nu s-a pierdut”, transmite Muzeul Național al Banatului.
La 21 iulie 1718, Banatul intra sub administrație habsburgică.
”Uneori, un tratat schimbă o graniță. Alteori, schimbă o lume. La 21 iulie 1718, Tratatul de la Passarowitz a încheiat un conflict și a deschis o epocă. Banatul a intrat sub administrație habsburgică și a fost redesenat cu echerul, regula și mintea rece a unei Europe ordonate. Provincie administrată timp de peste 160 de ani de Imperiul Otoman, Banatul pe atunci, o provincie mai mult apropiată de lumea asiatic-orientală decât de continentul european. a fost predat noii administrații”, mai scriu cei de la Muzeul Național al Banatului.

Tratatul a marcat începutul dezvoltării moderne a Banatului. Era momentul în care se puneau bazele moderne ale diplomației în această parte a Europei. Pe lângă pace, tratatul a vizat reglementări comerciale și de navigație care, în final, au fost mai durabile și au generat principalele direcții de evoluție în domeniu.
În 2016, ziua de 21 iulie a devenit oficial Ziua Banatului, printr-o decizie a Senatului României, după un demers aparținând mai multor deputați și senatori din județele Timiș și Caraș-Severin, din toate partidele politice.






