vineri, aprilie 17, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

Masterclass de fotografie documentară. Secretele lui Oliver Merce

RETIM

Fotograful Oliver Merce va susține la Timișoara un masterclass de fotografie cu ocazia expoziției ”Along the Bega River”.  Cursul se va desfășura la Librăria Cărturești Mercy în data de 12 octombrie, între orele 11:00 și 13:00. Cei pasionați de fotografie sunt invitați să descopere care sunt pașii realizării unui proiect de fotografie documentară. Însoțit de multe exemple practice și bazat pe experiența fotografică îndelungată a lui Oliver Merce, acest masterclass este un prilej de a pătrunde în laboratorul unui proiect fotografic documentar, de la idee la selecția finală a fotografiilor, trecând prin aspecte legate de subiect, stil, mod de organizare, riscuri, etică și multe altele.

Participarea este gratuită și necesită înscrierea prin următorul formular: https://forms.gle/XnxXnWR2RpzYpcZM7

Oliver Merce (n. 1977, Timișoara) este absolvent al secției Silvicultură și Inginerie Forestieră a USV Timișoara. Fotograf entuziast, fotografia sa a câștigat premii naționale și internaționale la concursuri de documentare și fotografie de stradă, la numeroase expoziții individuale și de grup. Oliver este atras în special de fotografia documentară, fotojurnalism și fotografia de stradă, totul în nuanțe de gri (fără a exclude în totalitate fotografia color), deoarece el consideră că fotografia alb/negru este cea mai potrivită pentru redarea secvențelor unice din viața personajelor pe care le întâlnește. În multe dintre fotografiile sale prezintă o lume dramatică, ușor deznădăjduită, plină de cruditate, realism și ironie. Uneori, însă, încearcă să compenseze drama fotografiilor mai ales cu sinceră compasiune și uneori cu umor.  El este coautor al cărții “5 Years of Shooting Street Photography” (2017) și autorul cărților “The Anatomy of Decay” (2016), “For You” (2019), Act of Faith (2024) și Along the Bega River (2025).

Expoziția ”Along the Bega River” este organizată loc în cadrul proiectului Timisoara All Around și cuprinde o selecție de fotografii din proiectul documentar despre viața de-a lungul Begăi. Fotografiile sunt însoțite de texte de jurnalism literar și ilustrate sonore inspirate, compuse de Maria-Luiza Alecsandru. Odată cu vernisajul expoziției(care are loc pe 11 octombrie, de la ora 18:00), va fi lansat și albumul fotografic ”Along the Bega River” de Oliver Merce. Acesta a realizat o cartare vizuală a canalului Bega de la intrarea în Timișoara în cartierul Crișan și până la ieșirea din oraș în cartierul Freidorf și totodată a consemnat dintr-o perspectivă fotografică, dar și socială, viața oamenilor care curge în ritmul Begăi.

Expoziția poate fi vizitată până în 8 noiembrie la Librăria Cărturești Mercy.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite