INEDIT

O nouă viață pentru Bastionul Theresia. Curtea de Onoare va fi reamenajată astfel încât să poată găzdui evenimente de până la 10.000 de participanți

 

RETIM

Consiliul Judeţean Timiş și Primăria Timișoara și-au dat mâna pentru un proiect de reamenajare curții Bastionului Theresia. Platoul monumentului istoric va deveni loc de evenimente care ar putea să găzduiască până la 10.000 de participanți. Va fi schimbat mobilierul urban, se va reface iluminatul nocturn și vor fi deschise terasele verzi de deasupra clădirilor.

Fidelity by Iulius Mall

„Timișoara are nevoie de un asemenea spațiu pentru organizarea de evenimente de mare anvergură în aer liber. E nevoie de o schimbare de abordare în ceea ce privește mixul corect de activități culturale și servicii HoReCa. Bastionul e împărțit în două: partea din stânga, aproximativ trei sferturi, aparține Consiliului Județean, iar partea din dreapta, cealaltă secțiune, este a Primăriei Timișoara. Ideal ar fi să avem un proiect integrat, să nu existe un proiect până la jumătatea tunelurilor și altceva în partea dreaptă. Am găsit dialog și un soi de deschidere din partea Primăriei Timișoara pentru un proiect unitar. Avem o colaborare cu Universitatea Politehnica, cu cei de la Arhitectură, pentru a găsi cele mai bune formule prin care să dăm viață acelui spațiu. Ne dorim mai multă activitate, ne dorim organizarea unor evenimente, pe timpul verii, în fiecare weekend”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Lucrările de la Bastion vor fi realizate din bugetul administrației județene.

Bastionul Theresia este una din cele două bastioane din vechea fortificaţie a cetăţii Timişoarei. Odată cu modernizarea oraşului zidurile nu-şi mai aveau rostul, iar pentru a se putea extinde s-a decis demolarea coresetului de cărămidă şi piatră. Zidurile cetăţii au început să fie demolate în anul 1892.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Marius Ionescu
the authorMarius Ionescu

Lasă un răspuns