Evenimente

Patrice, cap de afiș la Codru Festival 2024 VIDEO

Ghidul Banatului

Organizatorii festivalului Codru, care va avea loc între 30 august și 1 septembrie, au anunțat primii artiști care vor urca pe scenă. Cel mai important nume este cel al muzicianului Patrice.

RETIM

Patrice Bart-Williams s-a născut în Germania, având însă rădăcini în Sierra Leone. La vârsta de 12 ani a început să scrie versuri şi să compună piese, principalele sale surse de inspiraţie fiind Jimmy Hendrix şi Bob Marley.

Fluturi și albine vii - expoziție

Patrice poate fi cu greu catalogat sub un singur stil muzical. Influenţat de muzica reggae, funk, soul, rock şi folk englezesc, piesele sale se remarcă printr-o fuziune de stiluri şi diversitate primită cu entuziasm de public.

A lansat numeroase albume și single-uri precum „Soulstorm” și „Sunshine”.

Patrice a mai fost la Timișoara, în 2012, la festivalul Plai, când Muzeul Satului Bănățean a fost neîncăpător. 

Pe lângă Patrice, au mai fost anunțat la Codru 2024 și DJ-ul britanic Wilkinson, renumit pentru producțiile sale de drum and bass, care de-a lungul timpului a remixat piese a mai multor artiști cunoscuți cum ar fi Ed Sheeran, Calvin Harris, Rag’n’Bone Man. De asemenea, printre numele autohtone anunțate se află Vama, Erika Isac, Oscar și Puya.

„Va fi un weekend animat de concerte live și apusuri de neratat. În plus, avem pregătite numeroase alte surprize. Credem că anul acesta vorbim despre una dintre cele mai importante ediții Codru Festival. Spre deosebire de ultimii ani, ediția aceasta se va desfășura într-o locație nouă, inedită. Atât putem spune momentan” a declarat Victor Balaniuc, Co-fondator și General Manager Codru Festival.

Biletele de Early Bird, la un preț special, au fost puse în vânzare pe site-ul organizatorilor www.codrufestival.ro și pe site-ul partenerilor www.entertix.ro. Prețul este de 49 EUR + taxe, iar în zilele evenimentului va crește până la 149 EUR + taxe.

Pentru al doilea an consecutiv Codru Festival este în top 10 festivaluri din Europa – categoria Best Medium Festivals şi pune Timișoara pe harta celor mai bune festivaluri internaționale.

Codru Festival se alătură implicit și misiunii noastre de responsabilizare și ecologizare. Este primul festival eco-friendly din România și în urma fiecărei ediții a fost organizată cel puțin o sesiune de plantare de copaci. Până acum s-au plantat peste 45.000 de puieți în Pădurea Bistra și în alte zone din județul Timiș.

Ediția din 2023 a adus împreună peste 70.000 de oameni. În jurul celor cinci scene amenajate la Pădurea Bistra, festivalierii au cântat și au dansat pe muzica artiștilor preferați din toate genurile muzicale, de la heavy metal, reggae, hip-hop, folk, până la trap.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Marius Ionescu
the authorMarius Ionescu

Lasă un răspuns