Evenimente

VIDEO Phaser vă invită la concert în tramvai la Timișoara

Membrii formației Phaser vor concerta, pe 29 februarie, în tramvai.

RETIM

“Cu ocazia zilei speciale de 29 februarie trupa Phaser vă invită la un concert deosebit în Timișoara: «Live în Tramvai». Evenimentul va avea loc în tramvaiul restaurant, unic în România, și va fi împărțit în două concerte, fiind susținut de MediaPro Music și Kiss FM Romania, în contextul organizării capitalei europene a culturii de către Asociația Timișoara 2021“, au transmis organizatorii evenimentului.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Înfiinţată în 2007 la Reşiţa, trupa Phaser a participat la concursul naţional Eurovision cu piesa Pour toi et moi. În septembrie 2017, Phaser a început colaborarea cu MediaPro Music și Universal Music Romania. Anul 2018 a marcat și prima colaborare un alt artist, lansând împreună cu Octavian „Vita” Horvath de la Implant pentru Refuz piesa manifest Erou. În iunie 2019 a lansat un nou single cu videoclip intitulat Spune-mi unde ești. Trupa este formată din: Carina Dumitru (voce), Radu Racz (bas), Sebi Bârzeianu (chitară), Lucian Oprișan (clape) și Arnold Birta (tobe).

Participarea “Live în Tramvai” este liberă, iar cei care doresc să participe sunt așteptați în stația refugiu din Piața Libertății de la ora 12:00 și din nou de la ora 13:30. Tramvaiul va circula fără oprire pe un traseu care va trece prin mai multe zone reprezentative ale orașului. Evenimentul este realizat cu sprijinul Casei de Cultură a Studenților Timișoara, a Societății de Transporturi Publice Timișoara și a Primăriei Municipiului Timișoara.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns