Rudi Burger a fost un fundaș crescut pe maidanul din Elisabetin și a jucat la trei Campionate Mondiale. Numele lui rămâne legat de Ripensia, de echipa națională și de o Timișoară care a dat fotbalului românesc caractere. În Elisabetin, fotbalul începea simplu: maidan, minge, timp. Acolo s-a format reflexul jocului pentru Rudolf Burger, într-o Timișoară de început de secol XX, unde fotbalul creștea firesc, din cartiere și din joacă luată în serios.
Orașul de pe Bega a dat României o generație remarcabilă de fotbaliști. Mehala a intrat în istorie drept „leagăn al fotbalului românesc”, cu nume precum Wetzer, Tanzer, Deheleanu, Pavlovici.
Drumul lui Rudi Burger pornește însă din Elisabetin, un alt punct important pe harta fotbalului timișorean.
Născut la 31 octombrie 1908, la Timișoara, Burger ajunge la 16 ani, în 1924, la juniorii lui Chinezul Timișoara. În 1930, face pasul spre Ripensia Timișoara, clubul care avea să schimbe definitiv fotbalul românesc. Rămâne aici 11 ani, perioadă în care participă la toate marile succese ale echipei.
Într-un fotbal dominat de atac și formule curajoase, Rudolf Burger se impune ca fundaș. Mic de statură, tehnic, curajos, constant, un jucător pe care te bazai. Palmarèsul Ripensiei din acei ani îi poartă amprenta: 4 titluri de campion național și 2 Cupe ale României. Performanța sa depășește cadrul clubului. Burger intră într-un cerc restrâns al fotbaliștilor români prezenți la 3 Campionate Mondiale. În 1930, ajunge la Montevideo, la primul Mondial din istorie, unde evoluează în ambele meciuri ale României. Urmează Italia, în 1934, și Franța, în 1938. Tricoul național îl poartă în 34 de selecții.
După retragere, rămâne aproape de fotbal ca antrenor. Activează la Politehnica Timișoara, CADTM, ASA Timișoara, CFR Timișoara și Electroputere Craiova, ducând mai departe aceeași rigoare și seriozitate.
