Undeva în inima Timișoarei, există un local care te întâmpină de afară de o pereche de pinata uriașe. Poți să te așezi pe ele și să îți faci poze, dacă vrei. Dacă nu, cel mai probabil sunt ocupate de Edwin, patronul de la El Maguey. Acesta, pe lângă că este cât de mexican se poate, are un talent nativ pentru crearea de conținut viral, în format video, cu și despre localul său.
Edwin Quevedo are 35 de ani și vine din Ciudad de México, capitala Mexicului. Cumva, a ajuns la un moment dat în Japonia, datorită unei burse de studiu. În timp ce învăța limba locală, a întâlnit o româncă și s-a îndrăgostit de ea.
După ce a vizitat mai toată lumea, trecând prin Australia, unde a lucrat ca și curier de mâncare, China și alte destinații, a venit în România cu gânduri mari. La început, pandemia i-a dat toate planurile peste cap.
Nu s-a lăsat însă, iar după 4 ani de lupte neîntrerupte, El Maguey este printre cele mai populare restaurante „altfel” din oraș. Aici găsești de toate, de la tacos la chimichangas și de la burrito uriașe la delicioasele dulciuri mexicane, churros cu sos de caramel sau turtă cu dulce de leche.
Pe lângă munca pe care o duce zi de zi la Timișoara, la restaurant, Edwin a făcut furori inclusiv la televizor. În 2022, și-a spus povestea și le-a făcut chefilor de la emisiunea Chefi la Cuțite, un fel de Masterchef de la Antena 1, o farfurie mexicană care i-a dat pe spate… și cu bune, și cu rele, ca în Mexic.
La El Maguey am fost și noi. Am încercat tacos, burritos, dulciuri și celebrul cola mexican, și putem spune, fără doar și poate, că este „ce trebuie”. Gustul este complet diferit față de ce știm noi de la restaurantele „fast food” de tip mexican din oraș.
E intens, dulce și iute, piperat și aromat, într-un cuvânt, delicios. Iar Edwin și El Maguey, cu povestea lor deosebită, sunt o lecție despre perseverență și despre cum să faci lucrurile bine, indiferent de locul de pe glob unde te poartă viața.
foto: Ghidul Banatului/El Maguey